4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialCe investigații trebuie să faci pentru depistarea unui cancer incipient. Lista completă...

Ce investigații trebuie să faci pentru depistarea unui cancer incipient. Lista completă a analizelor pe care femeile trebuie să le facă la 20, 30, 40 și 50 de ani

Cancerul de sân, cel pulmonar, afecțiunile maligne ale colului, dar și cele colorectale sunt cele mai frecvente în rândul pacientelor din România. 1.000.000 de români suferă de cancer (5,2% din populaţie), conform Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Nu se știe cu precizie de ce apar cancerele. „Ceea ce știm sigur, până în prezent, este că moștenirea genetică, fumatul, dieta dezechilibrată, cu multă carne și fără vegetale proaspete, lipsa activităților sportive și expunerea îndelungată la soare, fără creme de protecție, toate cresc riscul de cancer chiar la vârstă tânără. Iar pentru a preveni boala, nu ne rămâne decât să adoptăm un stil de viață echilibrat și să mergem regulat la medic“, a declarat dr. Izabela Condei, medic primar imagistică medicală.

Dar, depistate în stadiu incipient, multe dintre tipurile de cancer sunt tratabile în 90% din cazuri. Tocmai de aceea, toate femeile trebuie să știe că prevenția primară, adică reducerea factorilor de risc, trebuie însoțită de cea secundară, adică efectuarea regulată a unor teste și analize care pot detecta precoce afecțiunile maligne. „Acest program complex începe de la 20 de ani și trebuie să continue toată viața, dacă ne dorim sănătate și longevitate“, a adăugat medicul.

Ce recomandă specialiștii

Între 20 și 30 de ani, cele mai frecvente tipuri de cancere sunt tumorile germinale, leucemiile și melanomul. Astfel, pachetul de analize destinat prevenției include o consultație de medicină internă, una ginecologică, ecografiile abdominală, de tiroidă, de sân, testul Papanicolau și teste de sânge. „Dacă apare vreo suspiciune de boală malignă, putem completa investigațiile cu un consult oncologic, dermatologic sau hematologic, o radiografie toracică, o mamografie, o tomografie sau un examen IRM“, a explicat dr. Izabela Condei.

După vârsta de 30 de ani, la femei sunt mai frecvente cancerele de sân, de col și de piele. Pe lângă investigațiile din pachetul 20-30 de ani, specialiștii pot recomanda în cazul unei suspiciuni efectuarea markerilor tumorali, a celor hepatici, dar și un EKG. „Cu cât înaintăm în vârstă, numărul analizelor care pot pune în evidență o eventuală afecțiune malignă crește. Astfel, între 41 și 50 de ani, mamografia, consultul gastroenterologic, cel cardiologic și EKG-ul devin obligatorii și comple­tează tabloul investigațiilor de până la această vârstă. În plus, orice suspiciune de boală poate orienta medicul și pacienta către o ecocardiografie, un test de efort, o endoscopie, o colonoscopie virtuală și o testare pentru tipul de tulpină de HPV“, recomandă dr. Izabela Condei.

După vârsta de 50 de ani, medicii diagnostichează frecvent la femei cancere de sân, de colon și de col. Iar pachetul de testări complete care vizează detectarea precoce a acestor afecțiuni cuprinde o consultație de medicină internă, una ginecologică, o alta cardiologică, o consultație gastroenterologică, ecografiile abdominală, ginecologică, de tiroidă, de sân, testul Papanicolau, mamografia, colonoscopia virtuală și un EKG. În caz de suspiciune, acestora li se pot adăuga alte investigații. Specialiștii recomandă ca acestea să se facă în centre oncologice cu experiență, unde medicii pot vedea orice modificare malignă în stadiu incipient.

Cancerul de tiroidă: cum poate fi depistat şi vindecat

Conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, aproape 300.000 de oameni din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancer tiroidian. Cauzele acestei maladii nu sunt pe deplin cunoscute, însă specialiștii leagă numărul mare de cazuri de moștenirea genetică și de expunerea la unele radiații. Pentru România, dezastrul de la Cernobâl din anii ’80 a însemnat și o creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri.

Copiii de atunci, adulții de astăzi, sunt cei care au un risc crescut de cancer tiroidian. „Durerea din zona glandei tiroide, modificările vocii și nodulii tiroidieni care apar sub vârsta de 20 de ani sunt simptome care trebuie semnalate medicului pentru că pot anunța un cancer tiroidian. De asemenea, orice um­flătură din zona gâtului ar trebui să vă pună pe gânduri“, a atras atenţia dr. Tamer Karsidag, expert în tratarea cancerului tiroidian.

Cele mai frecvente cancere tiroidiene sunt depistate la femei, precizează medicul. De altfel, 5% din nodulii care apar la nivelul glandei tiroide au potențial malign. Extirparea glandei tiroide sau doar a zonei afectate de cancer face parte din terapiile pentru cancer de tiroidă, alături de chimioterapie și radioterapie folosite în cazurile mai grave. În plus, terapia cu iod radioactiv este recomandată pacienților cu forme de cancer tiroidian papilar și folicular, pentru îndepărtarea țesutului tiroidian rezidual după chirurgie.

PROBLEME

Cancerul ovarian, diagnosticat tardiv

Odată cu trecerea majoratului, este bine să fie făcute o serie de analize importante, care pot arăta dacă o tânără este predispusă la anumite boli, iar screeningul pentru cancerul de ovar este unul dintre motivele importante pentru care vizita la ginecolog nu trebuie amânată. Şi asta în condiţiile în care acest tip de cancer, în majoritatea cazurilor mortal, este depistat foarte târziu, întrucât simptomele specifice lui, precum dureri abdominale, balonare persistentă şi digestie dificilă, sunt generate şi de alte afecţiuni. Din păcate, cancerul ovarian face peste o mie de victime, anual, în România, iar în lume un sfert de milion de femei sunt diagnosticate în fiecare an cu această maladie, dintre care 150.000 de persoane pierd bătălia pentru supravieţuire.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă