23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCancerul colorectal, diagnostic şi şanse de vindecare

Cancerul colorectal, diagnostic şi şanse de vindecare

Cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă formă de cancer la nivel mondial, din punct de vedere al numărului total de cazuri înregistrate, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, conform Organizației Mondiale a Sănătății – Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului. Cancerul colorectal este responsabil pentru aproximativ 694.000 de decese anual.

“Cancerul colorectal poate fi vindecat dacă este depistat într-un stadiu incipient și este tratat corespunzător. Pentru ca boala să fie identificată în primele faze de dezvoltare, ceea ce ce crește șansele de vindecare, recomandăm tuturor persoanelor care au vârsta de peste 50 ani să efectueze o primă colonoscopie. În cazul persoanele cu risc crescut, aceasta poate fi efectuată chiar și la vârste mai tinere. Prin testare regulată, polipii precanceroși pot fi evidențiati și eliminați, ceea ce duce la scăderea semnificativă a riscului apariției bolii.”, explică dr. Adina Croitoru, medic primar oncolog, Institutul Clinic Fundeni.

Persoanele cu vârsta peste 50 de ani și cele cele care au antecedente familiale de polipi la nivelul colonului au un risc mai crescut de a dezvolta cancer colorectal. Rudele de gradul I (părinți, frați, surori sau copii) ale unei pacient cu cancer colorectal sunt susceptibile să dezvolte această boală, mai ales în cazul în care afecțiunea a fost diagnosticată la o vârstă tânără. În cazul în care mai multe rude apropiate au un istoric comun de cancer colorectal, riscul este chiar mai mare.

Debutul bolii – simptome şi diagnostic

Cancerul colorectal apare atunci când celulele maligne formează tumori în țesuturile sănătoase ale tubului digestiv, respectiv colonul sau rectul. Tipul exact de cancer "de colon" sau "rectal" este determinat de locul în care celulele maligne se formează și se înmulțesc pentru a crea tumora primară, de unde ulterior se răspândesc la distanță, dând naștere metastazelor.

În prima fază, adică în stadiul localizat, tumora nu depășește organul din care ia naștere, adică colonul sau rectul. Pe măsură ce boala progresează, tumora crește și se extinde la organele din jur și anume la ganglionii limfatici. Aceasta este etapa de boală local-avansată. Dacă diagnosticul nu este pus în aceste etape localizate ale bolii și tratamentul nu este inițiat, celulele canceroase se răspândesc la distanță de organul de origine, pe cale limfatică sau prin sânge, ceea ce duce la apariția metastazelor. Anumite organe sunt mai susceptibile să fie sediul metastazelor. Cel mai afectat organ este ficatul, dar uneori metastazele se pot localiza și în plămâni, oase sau chiar la nivelul creierului.

Boala debutează de multe ori asimptomatic, însă pe măsură ce evoluează, iar formațiunea tumorală crește, apar tulburari digestive care se manifestă prin simptome diferite. Printre cele mai comune simptome ale cancerului colorectal se numără: schimbarea tranzitului intestinal obișnuit (diaree, constipație sau alternanța de constipație cu diaree), scaune mai puțin consistente decât de obicei, prezența sângelui în scaun (fie roșu aprins, fie roșu foarte închis sau negru), sângerare rectală, dureri abdominale, balonare, crampe, pierdere în greutate, senzație accentuată de oboseală  (slăbiciune).

Metode de tratament

Metodele de tratament diferă în funcție de stadiul în care a fost diagnosticată boala. Cu cât diagnosticul este mai precoce, cu atât tratamentul este mai eficient și are ca scop vindecarea pacientului. Tratamentul include de cele mai multe ori o combinație între intervenții chirurgicale pentru a îndepărta tumora și ganglionii limfatici regionali, chimioterapie și radioterapie precum și terapii biologice.

„Din păcate, 20-25% dintre pacienți au cancer colorectal metastatic chiar la diagnosticare. In stadiul avansat ale bolii, ceea ce se întamplă la aproximativ 50% din pacienți, metastazele se împrăștie în sânge, în sistemul limfatic sau la alte organe, ceea ce poate duce, în final, la decesul acestora. Pentru pacienții cu această formă avansată de cancer colorectal este nevoie de o terapie care să extindă rata de supraviețuire, să împiedice progresia bolii și să reducă simptomele.”, adaugă dr. Adina Croitoru.

Progresele înregistrate în înțelegerea biologiei tumorale și a geneticii au dus la dezvoltarea unor generații noi de agenți biologici pentru tratamentul pacienților cu cancer colorectal metastatic, care nu au răspuns la tratamentele anterioare și a căror boală a progresat. Spre deosebire de agenții folosiți în chimioterapie, care ucid rapid celulele care se divid, pe cele maligne în primul rând, dar și pe cele sănătoase, agenții biologici acționează prin influențarea proceselor care controlează răspândirea celulelor tumorale, astfel încât aceste celule sunt inhibate să crească, să se dezvolte și să se răspândească în organism.

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă