4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialComisia de Sănătate a Senatului discută marţi proiectul Legii vaccinării, iniţiat de...

Comisia de Sănătate a Senatului discută marţi proiectul Legii vaccinării, iniţiat de Guvern

Comisia de Sănătate a Senatului dezbate, marți, proiectul Legii vaccinării, elaborat de Guvernul Tudose, informează Mediafax.

Proiectul a generat nemulţumirea celor care se opun vaccinării obligatorii, pe de o parte, şi cei care sunt îngrijoraţi de amploarea epidemiei de rujeolă care a făcut până acum 34 de victime în România, pe de altă parte.

Proiectul de lege are Guvernul ca iniţiator, for în care a fost adoptat pe 31 iulie. Potrivit proiectului Legii vaccinării, părinţii au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului, caz în care riscă să fie audiaţi de Comisia judeţeană de vaccinare, în caz contrar amenzile ajungând şi la 10.000 de lei, „Părinţii şi celelalte persoane responsabile de creşterea şi educarea copilului au următoarele obligaţii: a) să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei în cazul vaccinărilor obligatorii; b) să se prezinte în cazul în care sunt convocaţi de Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a cea a Municipiului Bucureşti”, reiese din art.68 al proiectului pentru legea vaccinării.

De asemenea, în proiect, sunt specificate şi drepturile pe care le au părinţi, cum ar fi cel la informare cu privire la beneficiile vaccinării, dreptul de primi vaccinuri sigure şi de calitate sau chiar să primească asistenţă în cazul unei reacţiile adverse post-vaccinale indezirabile. În articolul 21 al proiectului de lege este menţionat faptul că „în cazul vaccinărilor obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat. Excepţie fac situaţiile în care părinţii sau persoana responsabilă refuză în scris vaccinarea copilului minor”. Draftul proiectului de lege menţionează, la articolul 23, că „la data înscrierii copiilor sau a adulţilor într-o unitate de învăţământ sau într-o altă colectivitate, aşa cum este definită de prezenta lege, aceasta are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii”.

La intrarea în colectivitate, copilul trebuie să fie vaccinat obligatoriu împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B. În cazul în care la înscrierea la şcoală, copilul nu are toată schema de vaccinare la zi, atunci, părintele trebuie să prezinte, până la intrarea în colectivitate, calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii sau adeverinţa contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări, în funcţie de caz.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă