8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialSituaţie alarmantă în Craiova. Cinci pacienţi au fost depistaţi cu o bacterie...

Situaţie alarmantă în Craiova. Cinci pacienţi au fost depistaţi cu o bacterie ucigaşă: “Este vorba de cinci persoane, cu vârste de peste 50 ani, dintre care cinci sunt diagnosticate cu clostridium”

Cinci pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţen Craiova au fost depistaţi cu bacteria clostridium difficile, cunoscută şi ca bacteria ucigaşă, scrie Mediafax. În urma acestei situaţii a fost deschisă o anchetă epidemiologică.

Conducerea spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova a sesizat Direcţia de Sănătate Publică Dolj cu privire la cele cinci cazuri de pacienţi depistaţi cu bacteria. Bogdan Fănuţă, managerul unităţii medicale, a declarat că patru din cei cinci pacienţi au fost deja externaţi, unul singur fiind internat pe secţie. 

“Noi am înştiinţat Direcţia de Sănătate Publică, aşa cum facem de fiecare dată când constatăm astfel de cazuri. Este vorba de şase pacienţi, cu vârste de peste 50 ani, dar dintre care cinci sunt diagnosticaţi cu clostridium. Dintre aceştia patru au fost deja externaţi, mai este unul singur internat pe secţie. Este vorba de doi pacienţi care au fost în secţia de Neurologie, doi la Terapie Intensivă, unul care este venit din Dermatologie, prin transfer şi cel care este în continuare la Neurologie. Un alt pacient care a avut simptome, diaree, a fost testat de două ori şi s-a constatat că nu clostridium este responsabilă”, a declarat Bogdan Fănuţă.

Bacteria clostridium difficile este des întâlnită în unităţile medicale, iar tratamentul cu antibiotic favorizează dezvoltarea acestui organism microscopic. Bacteria poate conduce la provocarea unei stări patologice manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi şi deshidratare, putându-se ajunge la deces.

 

 

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă