Evenimentele internaţionale sunt adesea estompate de grupuri de interese, iar zvonurile sau teoriile conspira-ţioniste se pierd în timp. Din când în când documentele desecretizate din arhive dezvăluie adevărata derulare a unor operaţiuni cu implicaţii în politicile regionale sau planetare. Este cazul desecretizării unor documente ale CIA care relevă mai multe lovituri de stat organizate de agenţia americană de informaţii cu susţinerea guvernului SUA.
După recunoaşterea oficială a rolului CIA în lovitura militară din Iran în 1953, Foreign Policy a publicat lista celor şapte state care au în comun înlăturarea guvernelor lor prin lovituri de stat clandestine susţinute de SUA. Guatemala, Congo, Republica Dominicană, Vietnam, Brazilia, Chile şi Iran. Istoria CIA din a doua jumătate a secolului al XX-lea relevă o eră a loviturilor de stat, operaţiuni americane „de la început până la final”. Mai mulţi lideri naţionali, doi dictatori şi aleşi democratic au fost prinşi în mijlocul Războiului Rece americano-sovietic, ceea ce i-a costat funcţia, CIA încercând să instaleze „omul lor” ca şef de stat. De atunci, guvernul american a recunoscut public unele din acţiunile sale clandestine, dar în alte cazuri implicarea agenţiei americane de informaţii este doar suspectată. Implicarea secretă a SUA în şapte lovituri de stat reuşite – fără a menţiona un număr de intervenţii militare americane contra regimurilor ostile şi de insurecţii sau tentative de asasinat eşuate, între care proiectul de a-l ucide pe Fidel Castro cu o ţigară explozivă – a generat un lanţ de tensiuni politice. Exemplul cel mai recent este cel egiptean – în pofida declinului influenţei americane asupra puterii de la Cairo, teoriile complotului sugerează că Frăţia Musulmană şi guvernul susţinut de militari sunt pârghiile prin care Statele Unite nu riscă să piardă Egiptul.
Teama de comunism
Deşi au existat speculaţii asupra rolului CIA în lovitura de stat din 1949 pentru nstalarea unui guvern militar în Siria, înlăturarea premierului iranian Mohammed Mossadegh este prima lovitură din perioada Războiului Rece recunoscută de Washington. Mossadegh care a avut proasta idee de a naţionaliza petrolul ţării, gestionat de Anglo-Iranian Oil Company, devenită BP, şi-a sfârşit zilele în reşedinţă supravegheată. Instalat la putere, Şahul Mohammed Reza Pahlavi a devenit un apropiat aliat al SUA până la răsturnarea lui în timpul revoluţiei islamice din 1979.
Un an mai târziu a urmat Guatemala, SUA decizând înlăturarea preşedintelui Jacobo Arbenz, cu care relaţiile se degradaseră din cauza unei reforme agrare ce ameninţa proprietăţile United Fruit Company. În acel scop, CIA a înarmat rebelii şi trupele paramilitare şi plecarea preşedintelui a fost urmată de o succesiune de junte militare la putere.
În 1960, în Congo, o intervenţie a armatei belgiene, susţinută de SUA, l-a alungat de la putere pe premierul Patrice Lumumba, un efort violent pentru menţinerea intereselor întreprinderilor belgiene după decolonizarea ţării. Lumumba a menţinut o opoziţie armată în faţa forţelor belgiene şi, după ce a cerut arme Uniunii Sovietice, a devenit ţinta CIA, agenţia considerând că el devenise un pericol pentru guvernul nou instalat al lui Joseph Mobutu. Church Comittee, o comisie din 11 senatori creată în 1975 pentru asigurarea supravegherii acţiunilor clandestine ale comunităţii americane de informaţii, a constatat că CIA „a continuat să menţină un contact strâns cu congolezii care şi-au exprimat dorinţa de a-l asasina pe Lumumba”. O primă tentativă de otrăvire a eşuat şi CIA a informat trupele congoleze unde se afla, a notat rutele pentru a-l bloca şi potenţialele căi de scăpare. A fost capturat şi ucis în anul următor.
În 1961, dictatura brutală a lui Rafael Trujillo, care includea epurarea etnică a mii de haitieni din Republica Dominicană şi tentativa de asasinare a preşedintelui Venezuelei, a luat sfârşit când a fost prins într-o ambuscadă şi ucis de disidenţi politici înarmaţi. Cel care l-a împuşcat nu a recunoscut că ar fi avut susţinerea CIA, dar Church Comittee a descoperit că „susţinerea materială, compusă din arme, le-a fost asigurată diverşilor disidenţi, funcţionarii SUA ştiind că aceştia aveau ca scop lichidarea lui Trujillo”.
În Vietnamul anului 1963, CIA a ajutat generalii care proiectau uciderea preşedintelui Ngo Dinh Diem, relaţia SUA cu liderul ţării devenind din ce în ce mai tensionată. Un document al Pentagonului arată că „din august 1963, rând pe rând, am autorizat, sancţionat şi încurajat eforturile generalilor vietnamezi pentru organizarea unei lovituri de stat. Am menţinut un contact clandestin cu ei în cursul planificării şi executării loviturii de stat, căutând revizuirea planului lor operaţional şi am propus un nou guvern”.
Brazilia, 1964. Temându-se că guvernul preşedintelui brazilian Joao Goulart ar „face din Brazilia China anilor 1960”, potrivit cuvintelor ambasadorului american Lincoln Gordon, SUA au susţinut lovitura de stat condusă de generalul Humberto Castello Branco, atunci şeful Statului Major al armatei braziliene. În zilele premergătoare puciului, CIA a încurajat demonstraţii de stradă contra guvernului şi a furnizat carburant şi arme, „ne-originare din Statele Unite”, celor ce susţineau militarii care au guvernat apoi ţara până în 1985.
În 1973, Washingtonul nu a văzut cu ochi buni venirea la putere în Chile a socialistului Salvador Allende, ales preşedinte în 1970. Pentru a-l înlătura, strategia a constat din „a face să ţipe economia”, potrivit termenilor preşedintelui Richard Nixon, şi din conlucrarea cu grupuri ce plănuiau o lovitură de stat. Grupul generalului Pinochet a fost ales şi susţinut printr-o campanie de propagandă condusă de CIA, „în pofida recunoaşterii gravelor violări ale drepturilor omului şi în special a asasinării opozanţilor politici”.
Turneul generalului
Cea de-a doua jumătate a secolului trecut poate fi caracterizată drept „era loviturilor de stat” susţinute de CIA şi la fiecare dintre ele există scenarii şi fapte concrete nebănuite. De exemplu, în cazul operaţiunii din 1953 de înlăturare a premierului iranian care a avut ideea de a naţionaliza petrolul, act care afecta Anglo-Iranian Oil Company (viitoarea BP), apare ca unul din personajele principale generalul american H. Norman Schwarzkopf, tatăl generalului care a supervizat operaţiunile Desert Shield şi Desert Storm în calitate de şef al Comandamentului central al armatei.
După 60 de ani de la operaţiunea din Iran, documentele CIA descriu rolul lui Schwarzkopf. New York Times arată că atunci au fost date dispoziţii pentru o vizită în Iran a generalului H Norman Schwarzkopf, fost şef al misiunii Jandarmeriei SUA, pe care şahul îl respecta. Înaltul ofiţer american urma să îi explice proiectul şi să obţină din partea lui semnarea unor firmane – decrete regale – pentru respingerea premierului Mossadegh şi numirea lui Zahedi şi să ceară armatei să rămână fidelă coroanei. Schwarzkopf a primit şi o acoperire – un turneu în Orientul Mijlociu: Liban, Egipt şi Pakistan – cu o escală în Iran. Generalul s-a întâlnit cu şahul la 1 august, într-o mare sală de bal. Ambii au stat la o măsuţă în centrul sălii, din cauza suspiciunii lui Pahlavi că în ziduri erau plasate microfoane. La acea primă întrevedere, el a refuzat semnarea ordinelor, afirmând că are dubii privind loialitatea armatei. În cursul următoarelor două săptămâni, el a fost asigurat de susţinerea planului de către preşedintele Eisenhower. După faza iniţială, a fost clar că premierul Mossadegh era la curent cu complotul şi a urgentat hârtiile ce vizau naţionalizarea petrolului. Biroul CIA din Teheran a cerut 5 milioane dolari pentru susţinerea noului guvern, iar generalul Schwarzkopf a supervizat cheltuielile şi imediat Mossadegh a pierdut numeroşi partizani. Apoi, generalul a plecat în linişte din Teheran cu câteva zile înaintea loviturii de stat. La 19 august, se afla acasă, la Trenton, New Jersey, şi presei venite să îl intervieveze despre voiajul în Orientul Mijlociu i-a explicat că preferă să nu discute despre politica iraniană, „cu care pierduse contactul o perioadă lungă de timp
