20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRata de promovare la Definitivat a crescut, dar rămâne jos

Rata de promovare la Definitivat a crescut, dar rămâne jos

Rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este 72,45% (în creștere cu 3,28%, comparativ cu rezultatele inițiale – 69,17%).

Cu toate acestea, a fost înregistrată cea mai mică rată de promovare a examenului, din ultimii trei ani.

Conform datelor MEC, anul trecut, rata de promovare a Definitivatului a fost de 75,28%, înainte de contestații și 77,89%, după soluționarea contestațiilor.

În anul 2018, înainte de contestații, rata de promovare a Definitivatului a fost de 75,75%, iar la final, de 79,59%.

În 2017, înainte de contestații, rata a fost de 63,71% și, ulterior, 66,90%.

 

Prezență de peste 95%

Din totalul de 6.037 de candidați cu note la proba scrisă, 4.374 de candidați au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen.

“Precizăm că după susținerea probei scrise din sesiunea 2020, dar înainte de înregistrarea/soluționarea contestațiilor, au fost declarați promovați 4.176 de candidați”, menționează MEC, într-un comunicat remis “România liberă”.

În următoarele județe s-au înregistrat rate de promovare de 80%:

Cluj –  87.46%
Vâlcea – 84.90%
Dolj – 80,50%
Mehedinți – 80%
Capitala, înregistrează o rată de promovare de 76.52%.

Afișarea rezultatelor finale a avut loc cu o zi mai devreme față de calendarul inițial, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro.

“Reamintim că în această sesiune, 6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare”, se mai arată în comunicatul ministerului de resort.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă