12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România Liberă”Yankee” Meghan varsă ceaiul în poala Reginei

”Yankee” Meghan varsă ceaiul în poala Reginei

Tânăra de 39 de ani, a cărei mamă este de culoare și tatăl este alb, a spus că a fost naivă înainte să se căsătorească, în 2018, dar că a ajuns să aibă tendințe suicidale după ce a cerut ajutor, dar nu a primit.

“Pur și simplu nu mai voiam să trăiesc. Și acesta a fost un gând foarte clar, real, înfricoșător și constant. Și îmi amintesc cât de mult m-a alinat el (n.r.Harry)”, a declarat Meghan Markle.

Ea a adăugat că fiului său Archie, acum în vârstă de un an, i s-a refuzat titlul de prinț, deoarece există îngrijorări în familia regală cu privire la cât de întunecată ar putea fi pielea lui.
“Nu i se va acorda un titlu. Și au fost preocupări și discuții despre cât de închisă ar putea fi pielea lui la naștere”, a continuat atacurile Meghan Markle.
Cuplul nu a dezvăluit cine ar fi făcut aceste observații cu privire la Archie.

Și Harry și-a atacat rudele. „Mă simt cu adevărat dezamăgit”, a spus Harry despre tatăl său. „Familia mea mi-a tăiat efectiv finanțarea”. „Am avut trei conversații cu bunica mea și două conversații cu tatăl meu înainte ca acesta să nu mai accepte apelurile mele. Și apoi a spus, poți să îmi scrii? “

Regina Elisabeta a fost singura din Familia Regală care nu a fost atacată direct de cei doi, Harry și Meghan Markle: „Există familia și apoi oamenii care conduc instituția, sunt două lucruri separate și este important să poți compartimenta asta, deoarece regina, de exemplu, a fost întotdeauna minunată pentru mine.”

Palatul Buckingham a declarat că va cerceta plângerile, adăugând că este „foarte îngrijorat” și că sunt pregătiţi să răspundă cu noi dezvăluiri despre comportamentul cuplului dacă monarhia este atacată.

Americanii tulbură Dinastia Britanică
Un caz similar s-a petrecut în 1936 când Regele Eduard al VIII-lea a abdicat pentru amanta sa.

Wallis Simpson (1895‑1986) a rămas o figură aparte în galeria amantelor celebre, deoarece, pentru ea regele Marii Britanii a renunţat la tron. Când l‑a cunoscut pe prinţul Eduard, în 1934, Wallis avea un divorţ la activ şi era recăsătorită cu un ofiţer american. Nu era o frumuseţe, nici prea tânără, însă şarmul şi in­teligenţa ei l‑au cucerit iremediabil pe prinţ, devenit rege în anul 1936.

Pentru că, în calitate de şef al Bisericii Anglicane, Eduard nu se putea căsători cu o femeie divorţată, a preferat să abdice după mai puţin de un an de domnie, decât să re­nunţe la ea. Unele voci spun că nu acesta fuse­se țelul iniţial al lui Wallis, descrisă de mulţi drept o per­soană cu o ambiţie feroce, ci, dimpotrivă, să urce pe tron. Familia regală a respins‑o de la început, da­torită trecutului ei, apoi, în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, din cauza simpatiilor ei naziste.
Dacă regele Edward al VIII-lea s-ar fi încăpăţânat să rămână alături de ea în pofida avizului negativ al prim-ministrului din epocă, Stanley Baldwin, guvernul ar fi trebuit să demisioneze, declanşând o criză constituţională. Pentru faptul că a vrut să plaseze interesul personal deasupra interesului ţării sale, Edward al VIII-lea a lăsat în urmă imaginea unui bărbat egoist, iar fratele şi succesorul lui, George al VI-lea, a avut mari probleme cu a şterge acea imagine negativă, adoptând o atitudine complet contrară: datoria înainte de orice. Aceeaşi cale a fost continuată şi de fiica lui, Elisabeta a II-a, care, la 94 de ani, consideră abdicarea ca pe o blasfemie.
Inițial, Meghan Markle, cu un divorț la activ, la fel ca Wallis Simpson, a fost primită în rândul Familiei Regale Britanice prin căsătoria cu prințul Harry, ca o dovadă de deschidere a multicentenarei dinastii către modernitate. Era o schimbare uimitoare față de anul 1936, când cuplul americano-britanic a fost nevoit să părăsească Anglia și să-și ducă viața în afara prerogativelor regale.
Se pare că bunăvoința Reginei Elisabeta nu a fost bine înțeleasă de mai noua apariție de peste ocean la Casa Regală Britanică. Relația dintre cuplul princiar Harry și Meghan cu ceilalți membri ai familiei regale s-a deteriorat în timp, dovadă că yankeii sunt în continuare ”copilul răzvrătit” al Coroanei britanice.
”Fiul american”, în ciuda bunăvoinței ”Mamei britanice”,  nu vrea să stea deloc cuminte la ”5 O`Clock Tea” și varsă mereu cana cu ceai, ca acum 248 ani la Boston, în timpul celebrei partide care a deschis calea independenței americane. Atunci ”Fiul” și-a alungat ”Mama” din teritoriile pe care i le dăruise. Acum a venit rândul ”Bunicii” să-și exileze ”Nepoata” obraznică.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă