23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportAdi Popa, dezamăgit de ultima experiență trăită la FCSB

Adi Popa, dezamăgit de ultima experiență trăită la FCSB

”Au fost cuvinte foarte grele din partea lui Gigi Becali, nu le meritam, m-au denigrat şi nu este normal. Sunt angajat, poţi să mă critici pentru ce fac în teren, dar în plus, nu mi se pare normal. Nu mi-au picat foarte bine, mama este hipertensivă, i se ridica tensiunea, se consuma pentru mine. Au fost clipe foarte grele”, a spus Popa.

El a mai vorbit despre cum antrenorul a vrut să-l amendeze, dar şi cum a rămas fără replică atunci când l-a antrebat pe Bogdan Vintilă ce trebuie să joace într-un meci în care a intrat din postura de rezervă. ”Am avut o contră în vestiar, după meciul cu Chindia, când am zis că nu îmi convine că nu joc şi domnul Argeş a zis că mă amendează că denigrez imaginea echipei. Narcis Răducan a fost de faţă şi mi-a spus că nu pot fi amendat. (…) Eu eram trimis în spatele porţii să mă antrenez, când unii juniori erau pe teren. La 32 de ani nu poţi păţi asta. Nu poţi să procedezi aşa cu un jucător de echipă naţională şi nu a fost doar cazul meu, la fel au păţit şi Hora şi Belu. Ne spuneau că la sfârşitul antrenamentului ne vedem la o miuţă (…) Înainte de a intra în teren, l-am întrebat ce trebuie să fac, unde să mă duc, care sunt indicaţiiile tactice. Iar dânsul mi-a spus doar să intru în teren. Tănase şi Pintilii de pe bancă, mi-au spus, du-te, bă, atacant! Şi asta a fost”, a precizat Adrian Popa.

Jucătorul a subliniat că şi-a respectat contractul şi că problemele sale au început aproape din start: ”Eu am respectat contractul până la capăt, cu brio aş putea spune. Acum sunt jucător liber. Am litigiu cu FCSB, s-a amânat până pe 15 iulie. Eu nu aş spune că problema cu FCSB a început din pandemie. Aş spune că a început în vară, de când am venit la echipă. Am avut, glumind, o lună de miere, până când jucătorii accidentaţi au revenit şi eu nu am mai fost dorit acolo. Eu am venit într-un moment greu pentru FCSB, când echipa era pe ultimul loc. Atunci, domnul Becali m-a sunat şi mi-a lăsat impresia că sunt dorit. Am jucat la început, până când au revenit accidentaţii. Apoi, nu am mai jucat. Dar, eu mi-am făcut datoria. Cu mine în teren, ca titular, nu am pierdut niciun meci”.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă