În acest weekend se reiau competițiile europene de handbal, iar pentru fetele de la CSM București urmează o deplasare complicată în Ungaria, acolo unde vor întâlni puternica formație Ferencvaros.
Dacă în partida tur elevele lui Adrian Vasile s-au impus la o diferență de 6 goluri, scor 25-19, datele problemei vor fi altele în jocul programat sâmbătă de la ora 17:00.
Cu toate că la meciul de la Budapesta nu va putea conta pe Dragana Cvijic, Sandy Barbosa, Bianca Bazaliu şi Denisa Vâlcan, toate accidentate, tehnicianul bucureștencelor este optimist şi afirmă că jucătoarele sale ştiu ce au de făcut pentru a câştiga.
„Ne dorim ca la meciul cu Ferencvaros (FTC) să ne prezentăm bine şi să câştigăm. Nu mă interesează statistica, am văzut atât de multe statistici care s-au răsturnat şi nu mai cred în ele. Cred în ce pot eu să fac, în ce pot fetele şi în felul în care ne facem noi destinul. FTC va avea o altă echipă faţă de meciul de la Bucureşti, atunci aveau multe jucătoare cu COVID-19, noi suntem acum cei cu multe accidentări şi avem de suferit. Pe lângă accidentările serioase, mai sunt mici probleme la unele dintre fete, dar sperăm să rezolvăm totul. Maghiarele au o echipă sudată în mulţi ani, un sistem clar, o identitate aparte, le cunoaştem bine, ştim ce avem de făcut, contează să fim conectaţi sută la sută de la primul până la ultimul minut, pentru că vom avea un meci greu”, a declarat antrenorul în vârstă de 38 de ani.
Având în vedere că în următoarele săptămâni CSM are programate patru meciuri în Liga Campionilor și două pe plan intern, în Liga Florilor, Adi Vasile consideră că ianuarie poate fi o lună decisivă pentru parcursul ulterior al echipei. „Ianuarie este o lună foarte importantă, în care se pot decide anumite lucruri pentru perioada următoare. Începutul din Liga Campionilor este atât de devreme… este complicat să prindă echipele în formă”, a concluzionat Vasile.
În acest moment, CSM București ocupă locul doi în grupa A din Liga Campionilor, cu 11 puncte, cu 2 mai puţin decât liderul Rostov, în timp ce Ferencvaros este pe poziţia a 4-a, cu 8 puncte.