19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportAi văzut golul lui Van Basten?

Ai văzut golul lui Van Basten?

De fapt, e un gazon cu forme pe care l-ai putea privi îndelung chiar și dincolo de prelungiri, atunci când ar rămâne pustiu. Totul e de un verde tuns nemțește, aducând a natură strunită, fascinantă și-n varianta sa nesălbatică. Dar asta nu e totul, tabloul e mult mai complex, aici nu e vreo pictură naivă, iar în pofida imaginii tip oglindă, regăsești detalii impresioniste care l-ar face invidios și pe Van Gogh, fără să fie nevoie de purici parțiali pe ecran.

Filmul primește motor și acțiunea pornește intempestiv. Dintr-o dată, vezi un plan apropiat cu o detentă aeriană, o floarea soarelui uriașă care se unduiește prin înălțare după niște romburi negre aurite de lumină. Pare o suspendare a gravitației sau începutul unui dans tribal african, dar nici vorbă, pentru că totul revine cu picioarele pe pământ, începând cu paznicul sovietelor care se trezește cu poarta cotropită și fără zăvor.

Vocile din jur te dezmeticesc și-ți aduc aminte că și tu ești de aici. Ceata de batavi e amenințată de furia marelui urs(s) dispus să joace și pe jăratic. Un timp nu se mai întâmplă nimic, iar apoi vine și nenorocita de pauză, în care nu-ți dorești să faci altceva decât ce-ai văzut. Și trăiești cu emoție fără să fie verde în jurul tău și fără acele figurine vizuale mișcătoare care uneori par încremenite ca într-o fotografie de cronică veche. Acum nu faci altceva, decât să urmărești cu inima-n gât cum vine spre tine rotunda aia pe care o aștepți ca pe o fetișcană pe care unii mai mari o pleznesc peste fund. O străpungi mai mult cu șpițul și eviți să o mângâi cu latul, pentru că ai o mică jenă în teniși, dar nu de la pietricele ca mafioții, ci de la câte-o jubră a copilăriei, care nu te lasă să te bucuri tot timpul de ea, altfel ar fi copilăria prea frumoasă când o trăiești. Ea trebuie să devină integral frumoasă, abia atunci când va rămâne în spatele timpului.

Între timp se aud glasuri, chemări dinafară, dar vraja pare coborâtă în tine. Hipnotizat de propriile plăsmuiri, deja totul e în mintea ta, iar baraca din față care bubuie la pleznitura de cauciuc nu te mai poate trezi la realitate.

Spre final se aude că ursul a fost pus să sfârâie pe jăratic, iar sperietoarea de urși dansează în brațele unui bătrân sticlos care pare că n-a văzut niciodată soarele. Și totul s-ar fi încheiat aici, ca multe alte finaluri de basm, dacă nu ar fi stăruit o întrebare cât o poveste întreagă: Ai văzut golul lui Van Basten? Deci asta era, era ceva mai important decât întregul deznodământ. Părea că acolo a început și s-a terminat ceva. O istorie cât o secundă. Mulți l-au văzut, alții doar se vor lăuda fictiv către tine, pentru a răsuci cuțitul în rană și mai tare. Pe moment, regretul e mic, pentru că odată ajuns între ai tăi, cele două roți de canale formează niște porți, iar toată micimea din jur e ridicată la nivel de Van Breukelen, Van Aerle, Van Tiggelen, însă cel mai râvnit e acest Van Basten, care atârnă ca o coadă de baston dispusă sa te urmărească mai ceva decât cea de pe caietul predat învățătoarei.

Numele său întreg, Marco Van Basten, îmbină în mod paradoxal, amestecul de rigoare interioară nordică cu descătușarea creativă latină. Aidoma acelui personaj al lui Thomas Mann, Tonio Kroger, în care înghețau lacurile, doar ca să se topească în revărsare.

Ai așteptat o săptămână întreagă să vezi meciul promis, iar acum o fază nevăzută îți frământă imaginația care parcă atât aștepta. „S-a tras cu piciorul!” E primul element de investigație în care te simți micul procuror. Dar de aici încolo, zbori în toate unghiurile, imaginându-ți piciorul lung al tipului de-o melancolică aroganță, aidoma unui pistolar singuratic, dar și impetuos câteodată ca un șerif în acțiune. Ai derulat atâtea execuții splendide, încât de fiecare dată când te plictisești îți dorești să reproduci una, pe jocul de pe covor improvizat cu piese de șah sau la porțile tuturor terenurilor încropite ad-hoc. Într-un final, rămâi cu secvența imaginară favorită, încât în sinea ta poți spune liniștit: Da, am văzut golul lui Van Basten.

Timpul mai trece un pic, iar cazul care părea rezolvat e revocat de momentul adevărului. Accidental, nechemat de nimeni, ba chiar nedorit. Blestemata fază rămăsese pentru istorie. Așa că nu era loc de rescriere a istoriei nici măcar pentru măsluitorii de vise.

Însă ce te faci când nu-ți place la prima vedere ceea ce s-a petrecut în realitate, alta decât cea a ta. Nici prima, nici a doua, nici a treia oară. Recunoști pe de altă parte, că la tine totul era mai simplu, mai reușit la modul obișnuit, nici pe departe ieșit din comun. Faptul ăsta continuă să te intrige, pentru că pare că imaginația ta nu s-a ridicat la nivelul realității. Asta da, înfrângere! Te simți prozaic, banal, genul de pacient comun tolănit pe canapeaua unui psihanalist sofisticat, care în loc să reproducă povestea unui vis în care apare o casă cu ochi, redă doar arătarea în somn a unui drum la piața de zarzavaturi. Atunci va începe o luptă interioară, între ce a înregistrat o cameră de luat vederi și cea de proiectat vise. Dar camera ta de plăsmuit vise simte ca a pierdut duelul, de parcă visul se auto-țesuse în realitatea de pe covorul verde.

Vei realiza că nici dacă ai fi trăit momentul direct, nu te-ai fi îndrăgostit la prima vedere. Totul s-ar fi petrecut ca în orice dragoste mare, care se lasă îndelung așteptată, mai ales că și aici era o tensiune premergătoare, cea dinaintea loviturii finale, când așteptai să cadă acea minge care se înălțase inițial ieșind din televizor și nu mai venea înapoi, de credeai că a ajuns la vecinul de la patru, ba chiar s-a înălțat ca un zmeu de pe bloc. Acea pauză în așteptarea execuției face să semene totul a reluare, ca apoi să fie dată o lovitură în istorie cât un soare la Austerlitz. Întregul instantaneu are ceva din poezia unui parfum de lalea, combinat cu o lovitură la bursă. Calmul și serenitatea țării lalelelor, amestecate cu dinamismul de speculant imperial.

Privind astăzi secvența, care e accesibilă până la saturație și banalizare, constați că ea rămâne perfectă în mecanica ei portocalie. Vremea a trecut fără a caria realitatea. Însă chiar dacă imaginația ți-a fost depășită atunci, astăzi, tot evocarea jocului febril al plăsmuirilor te poartă înapoi în timp. Până la urmă, imaginația e cea care umple toate golurile vieții, inclusiv ”golul” lui Van Basten.

Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru este contributor RL din anul 2021. Ciprian a studiat Filozofia la Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca și deține un master în Managementul Resurselor Umane. Debut în presă: 2004, ştiri, reportaje, interviuri, editoriale, emisiuni radiofonice, apariții în presa locală şi centrală :Hotnews, Evz, Lumea, Europolis, Dilema Veche.
Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă