10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportAlibec a revenit cu gol după aproape trei luni

Alibec a revenit cu gol după aproape trei luni

Politehnica Iași a câștigat un meci extrem de important pentru zona subsolului de clasament, 1-0 pe teren propriu contra celor de la Dunărea Călărași. Oaspeții, pregătiți de Dan Alexa, după un debut foarte bun, nu se regăsesc și au o serie nea-
gră care pare interminabilă. Golul victoriei pentru moldoveni a fost marcat de Platini, în minutul 33, din pasa lui Bekui. Poli Iași a ajuns la 24 de puncte și este pe locul 8, în timp ce Dunărea Călărași, cu 17 puncte, se află pe poziția cu numărul 12.

 

Alibec a marcat după aproape trei luni

 Astra Giurgiu a învins Concordia Chiajna cu 3-1 (0-0). După o primă repriză albă, gazdele au deschis scorul. Francezul Begue a marcat un gol superb, cu șut din unghi, după o pasă excepțională a lui Belu-Iordache. Acesta a fost mutat la pauză de antrenorul Coste Enache din poziția de fundaș dreapta în cea de mijlocaș central, iar efectele s-au văzut imediat. În minutul 74, apărătorul oaspeților, Leca, a marcat cu pieptul la un corner, însă la faza imediat următoare a apărut cea mai controversată situație din meci. Begue a șutat din același loc de unde marcase, Bărboianu, fundașul ilfovenilor, s-a întors cu spatele și a fost lovit de minge. Arbitrul bucureștean Iulian Dima a dictat penalty, deși oaspeții au protestat vehement.

Alibec, deși nu a șutat grozav, a marcat și a spart gheața, el nemaifiind prezent pe lista marcatorilor din 14 septembrie, când înscrisese pe terenul celor de la Dinamo. Pe final, Astra a mai punctat odată prin albanezul Llulaku. Cu 27 de puncte, Astra urcă din nou în zona locurilor de play-off, în timp ce Concordia rămâne penultima, cu 17 puncte.

La Pitești nu s-a putut juca din cauza ceții. Derby-ul FCSB – Viitorul Constanța a fost amânat inițial cu o oră. Brigada de arbitri condusă de ecusonul FIFA Marius Avram a revenit pe teren, dar a constatat impracticabilitatea terenului. Conform regulamentelor, în condiții de ceață, vizibilitatea trebuie să fie de minimum 150 de metri.

Partida a fost reprogramată pentru luni seară, ora 20.00, la concurență cu jocul dintre Universitatea Craiova și FC Voluntari. Echipele ar fi dorit ca jocul FCSB – Viitorul să aibă loc ieri, de la ora 14.00, dar televiziunile nu au fost de acord motivând că ora respectivă nu le va aduce niciun fel de audiență.

Tot ieri a avut loc și meciul Sepsi OSK – FC Botoșani.

Informații de la toate aceste partide vom avea în ediția tipărită de mâine.   

 

Cele mai citite

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă