8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportAndreea Răducan: „Cred că oricâte performanțe sportive ai avea, nimic nu se...

Andreea Răducan: „Cred că oricâte performanțe sportive ai avea, nimic nu se compară cu un copil“

RL: Vreau să începem cu fetița ta. Cum este viața de tânără mamă, după o perioadă dificilă competițională?

Andreea Răducan: Acum, suntem într-o perioadă extrem de frumoasă. Noi descoperim lumea alături de o minune de fetiță,  care are șase luni, Amira Sophia. Este bulgărele meu de energie, tot ce se putea întâmpla mai frumos în această viață. Cred că oricâte performanțe sportive ai avea, nimic nu se compară cu un copil. Toate sportivele spun așa. Avem multe medalii, am muncit mult pentru ele, dar nimic nu se compară cu bucuria, mulțumirea și împlinirea adusă de un copil. Sunt foarte recunoscătoare, deoarece este un copil sănătos, vesel, sociabil, și așteptăm să crească să o ducem cu noi la competiții sportive.

(N.R. Precizăm că soțul său este Daniel Tandreu, specialist în fonduri şi investiţii. Nașii de botez au fost Mariana Bitang și Octavian Belu).

Suntem la sediul fundației olimpice. Care sunt aici programele prioritare?

Suntem la  a patra ediție a programului Bursele de performanță Allianz-Țiriac. Am acordat 20  de burse tinerilor sportivi care au obținut rezultate excepționale, întâmpină dificultăți financiare în drumul către marea performanță.

Bursierii vor primi, timp de un an, o bursă lunară de 250 de lei pentru a-și susține cheltuielile cu echipamentul, alimentația si eventualele deplasări. Remarc faptul că în primul an 14 tineri sportivi au primit burse, iar aceștia au obținut în 12 luni 103 medalii de aur, 39 de medalii de argint, 20 de medalii de bronz, stabilind 64 de recorduri naționale. În cea de-a doua ediție au primit susținere financiară 20 de tineri sportivi, care au cucerit 125 de medalii de aur, 80 de medalii de argint, 59 de medalii de bronz și au stabilit 21 de recorduri naționale. La ediția cu numărul trei, 20 de tineri sportivi cu burse au dobândit 127 de medalii de aur, 67 de medalii de argint și 44 de medalii de bronz, în perioada ianuarie 2017 – februarie 2018. 

Pe de altă parte, pentru foștii sportivi încercăm să păstrăm ajutorul financiar, deși acum este destul de greu să păstrăm aceste burse. Peste câteva zile, vom avea întâlnirea de Paște, la fel ca cea de Crăciun. (N.R. Data exactă este marți, 3 aprilie, la Corbeanca, pentru reuniunea de Paște.)

Ei deapănă acolo amintiri, povestesc despre performanțele tinereții lor. Sigur, unii se deplasează greu, iar important este să dea cineva strigarea. Apoi, ei încep să își reamintească întâmplările importante ale vieții lor.

În altă ordine de idei, este Baza Sportivă „Ion Țiriac“. Noi încercăm să asigurăm acolo un manageriat cât mai bun. Dorim, în acest complex sportiv, să oferim condiții de pregătire pentru mulți oameni. Desigur, fotbalul are cea mai mare căutare, apoi baschetul și celelalte discipline. Important este ca noi să putem stârni un interes pentru sport.

O ultimă întrebare. Desigur, oamenii se întreabă, pe bună dreptate, ce se face pentru revenirea gimnasticii românești la gloria sa de odinioară. Ca președinte al federației de specialitate, ce ne puteți spune, mai ales că a avut loc și o Adunare Generală, acum câteva zile?

În primul rând, dorim să avem liniște. La federaţie este bine să avem linişte, să fim în continuare o echipă şi când spun o echipă mă gândesc la faptul că trebuie să avem o comunicare foarte bună, cu membrii Federației Române de Gimnastică, cu antrenorii pe care îi avem în teritoriu, cu părinţii şi copiii care practică gimnastica. Sunt multe probleme şi nu aş vrea să intru neapărat în detalii, dar ele trebuie avute în vedere și rezolvate. Baghetă magică pentru a le soluționa pe toate rapid nu avem, aşa că este nevoie de răbdare, de a le lua pas cu pas, de a încerca să găsim toate ingredientele necesare pentru ca pregătirea să meargă cum trebuie. Ne bazăm pe cei de la cluburi. Din păcate, noi cei de la federație nu ne putem implica foarte mult din punct de vedere legal, dar acolo unde este nevoie de o sugestie, de o vorbă bună, este datoria noastră să o facem. Ne preocupă dezvoltarea gimnasticii la bază, aici avem deja rezultate care se văd. Programul intitulat „Țară, țară, vrem campioane!“ a dat rezultate foarte bune cu copii excelenți. Dorim să păstrăm aceste fete sănătoase și motivate pentru jocurile olimpice, ediția din 2024. Dorim să extindem programul și la masculin. 

Sunt multe lucruri pe care vrem să le facem, nu spunem că unul este important şi rezolvă totul, dar atât timp cât există comunicare şi înţelegere în cadrul federaţiei lucrurile pot merge foarte bine. În recenta Adunare Generală, am făcut apel la oamenii cu mai multă experienţă, pentru a veni şi a-şi aduce contribuţia, nu pentru a dezbina. Pentru a învăţa şi noi, cei mai tineri, din experienţa lor. Noi venim cu entuziasmul nostru, cu dorința ca lucrurile să meargă mai bine în federație și în gimnastica românească.

Aristotel Bunescu

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă