12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportATP Antwerp: Andy Murray, primul trofeu după operația la șold

ATP Antwerp: Andy Murray, primul trofeu după operația la șold

După două ore şi jumătate de joc, Murray (32 ani) a reuşit să intre în posesia primului trofeu ATP la simplu după 2017, al 46-lea al carierei.

Printre adversarii lui Murray la Antwerp s-a numărat şi românul Marius Copil, pe care britanicul l-a eliminat în sferturile de finală.

În ianuarie, britanicul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la şold. El a evocat în aceeaşi lună, la Melbourne, o posibilă retragere după Wimbledon 2019, unde a evoluat la dublu şi dublu mixt, din cauza problemelor de sănătate. Operaţia de montare a protezei metalice s-a dovedit însă un succes, permiţându-i lui Murray să revină în competiţiile de simplu.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă