12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportAustria – România, adevăratul examen pentru Rădoi

Austria – România, adevăratul examen pentru Rădoi

În această seară, naționala de fotbal a României întâlnește, în deplasare, Austria, un adversar care pe teren propriu practică un joc excelent.

Cu toate că în prima partidă din Liga Națiunilor, disputată vineri, pe Arena Națională, împotriva Irlandei de Nord, nu a obținut toate cele trei puncte, selecţionerul Mirel Rădoi a precizat că România poate produce surpriza pe teren austriac. „Cum am putut uşor să pierdem 2 puncte cu Irlanda de Nord, aşa cred că le putem recupera în Austria. Nu am ce să le reproşez din punct de vedere tactic jucătorilor, a fost o fază fixă la gol, e vorba despre o neatenţie”, a fost declarația cu care Rădoi și-a motivat elevii.

Totuși, misiunea „tricolorilor” nu va fi deloc una facilă, având în vedere prestațiile austriecilor din ultima perioadă. În runda inaungurală din Liga Națiunilor, adversarii noștri de astăzi au învins în Norvegia cu 2-1. Austria s-a impus mai clar decât o arată scorul, având 60% posesie, 15-3 la ocazii de gol și 6-1 la șuturi pe poartă cu scandinavii. I-au surclasat inclusiv la numărul de atacuri, la cornere și la pase reușite, cu vârfurile Sabitzer și Gregoritsch marcatori. Austria are în lotul de 23 pregătit de Franco Foda nu mai puțin de 15 jucători de Bundesliga.

Cu Alaba neconvocat în urma oboselii resimțite la finalul sezonului precedent și ușor accidentat, cu Arnautovic absent având în vedere că joacă în China și sunt dificultăți în contextul pandemiei, Austria a reușit totuși să se impună foarte convingător în Norvegia. În partida cu România vor lipsi și Lazaro, Laimer (neconvocați), dar și stoperul Hinteregger, accidentat în meciul cu nordicii.

În ultimele 10 partide pe teren propriu, amicale și oficiale în toate competițiile, Austria s-a încurcat de trei ori și a ratat victoria. A pierdut cu Polonia (0-1) și Brazilia (0-3), remizând 0-0 cu Bosnia-Herțegovina. În rest, victorii pe linie cu Germania, Suedia, Irlanda de Nord, Israel, Macedonia de Nord, Letonia și Slovenia.

Rămâne de văzut dacă optimismul lui Mirel Rădoi este întemeiat și dacă Pușcaș și compania sunt capabili să recupereze punctele pierdute cu Irlanda de Nord.

Pentru acest meci, UEFA a delegat o brigadă din Suedia, avându-l la centru pe Glenn Nyberg, un arbitru de 31 de ani, cu doar 7 partide internaționale la nivel de echipe naționale de seniori.

În ultimile două partide directe, cele două naționale au remizat, scor 1-1 și 0-0.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă