15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportBREAKING NEWS. Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK

BREAKING NEWS. Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK

Cu două zile înainte de plecarea în cantonamentul din Olanda, PAOK Salonic pare să fi rămas fără antrenor.

Conform presei din Grecia, între antrenorul român şi patronul Ivan Savvidis a avut loc o discuţie care ar urma să ducă la despărţirea de PAOK a omului care a adus titlul de campioană pe Toumba Stadium.

Tehnicianul de 50 de ani ar urma să ajungă în zona arabă, mai precis la echipa naţională a Arabiei Saudite. Şeicii vor achita clauza de reziliere, de două milioane de euro, şi îi vor plăti românului un salariu anual de 3 milioane de euro.

Răzvan Lucescu a avut un sezon extraordinar, în care câștigase titlul și Cupa Greciei, apoi își prelungise contractul cu alb-negrii până în 2021. La clubul elen, antrenorul român câștiga aproximativ 400.000 de euro pe an.

 

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă