2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportCa-n Vestul Sălbatic! Fotbalist de primă ligă din Argentina, răpit, apoi eliberat

Ca-n Vestul Sălbatic! Fotbalist de primă ligă din Argentina, răpit, apoi eliberat

Valenti a fost răpit împreună cu prietena sa, sâmbătă seara în Avellaneda, oraş portuar din regiunea Buenos Aires, la o zi după ce a jucat pentru Lanus în partida pierdută pe terenul formaţiei Aldovisi (0-2).

“Din fericire, au fost eliberaţi câteva ore mai târziu. Ambii sunt într-o stare de sănătate perfectă”, a precizat clubul Lanus într-un comunicat, în care a ţinut să mulţumească poliţiei autorităţilor pentru promptitudinea cu care au acţionat în acest caz.

Potrivit presei argentiniene, Valenti a fost răpit în momentul în timp ce plecase de acasă pentru a cumpăra pizza. Agentul său a negociat eliberarea sa, pentru o sumă cuprins între 2.000 şi 3.000 de dolari.

În vârstă de 21 ani, Lautaro Valenti a debutat la Lanus anul trecut în luna mai, fiind convocat în selecţionata Argentinei în vederea turneului de calificare la JO 2020, programat luna aceasta, însă clubul Lanus a refuzat să-l eliberare, în condiţiile în care doi dintre fundaşii săi sunt accidentaţi.

Astfel de cazuri de răpiri sunt înregistrate în aproape toate ţările din America latină, unde victimele plătesc uneori chiar ele răscumpărarea, fiind obligate de răpitori să retragă bani de la ATM-urile bancare.

Cele mai citite

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă