16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCampionatul de fotbal din Macedonia a fost anulat

Campionatul de fotbal din Macedonia a fost anulat

În ultimele zile au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19 mai mulţi jucători ai cluburilor Renova şi Shkendija, astfel că nu este posibil ca aceste două echipe să-şi reia activitatea într-un interval de timp acceptabil.

În această săptămână, ministrul Sănătăţii din Macedonia de Nord, Venko Filipce, anunţase că toţi fotbaliştii din Macedonia de Nord vor fi testaţi pentru Covid-19 înaintea reluării sezonului. Conform demnitarului, decizia de testare a tuturor jucătorilor şi personalului implicat în şedinţele de pregătire a fost luată de reprezentanţii Federaţiei macedonene de fotbal şi de cei ai Comisiei pentru boli infecţioase.

În condiţiile în care fotbalişti de la cele două cluburi menţionate mai sus au fost testaţi pozitiv, federaţia a decis să pună capăt sezonului. Ea urmează a stabili cine va fi desemnată campioană şi ce formaţii vor juca în cupele europene.

În momentul întreruperii campionatului, Vardar Skopje era pe prima poziţie a clasamentului, cu un avans de 10 puncte faţă de a doua clasată, Sileks, iar Cupa Macedoniei de Nord ajunsese la faza sferturilor de finală.

Până vineri dimineaţă, în Macedonia de Nord au fost confirmate 2.611 de cazuri de infectare cu Covid-19 şi 147 de decese.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă