12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportCampionul absolut la schi se retrage

Campionul absolut la schi se retrage

Pentru prima oară după 12 ani, Hirscher nu se va afla la startul probelor noului sezon de schi alpin, ce va debuta la finele lunii octombrie. “Astăzi a venit ziua în care îmi închei cariera activă”, a anunţat campionul într-o conferinţă de presă la Salzburg.

În cadrul acestei intervenţii, transmisă în direct la televiziunea publică austriacă, Marcel Hirscher a pus capăt suspansului din ultimele luni, precizând că i-a fost foarte greu să ia o decizie în privinţa carierei sale.

“Mă opresc. O viaţă întreagă se opreşte într-o zi”, a declarat, emoţionat, cel mai bun schior al lumii, în faţa unei săli pline.

În cariera sa, Marcel Hirscher a câştigat 67 curse în Cupa Mondială, dar nu a reuşit să-l egaleze pe suedezul Ingemar Stemark, care a avut 86 de succese.

La vârsta de 30 de ani, Hirscher a câştigat tot, începând cu clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin de opt ori, performanţă neegalată. De asemenea, el are în palmares două titluri de campion olimpic, la slalom special şi combinată alpină, în 2018 la PyeongChang (Coreea de Sud), cinci titluri de campion mondial (trei la slalom, unul la combinată şi unul la slalom uriaş), precum şi şase mici globuri (Cupa Mondială de specialitate) la slalom şi tot atâtea la slalom uriaş.

După JO 2018, austriacul s-a arătat ezitant în privinţa continuării carierei şi a promis că va lua o decizie în această vară, la sfârşitul lunii iulie. Ultima cursă a lui Hirscher, un slalom nocturn la Schaldming în ianuarie, a strâns peste două milioane de telespectatori în Austria, o ţară de 8,8 milioane locuitori unde schiul este sportul rege.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă