Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Căpitanul echipei Aston Villa, sancționat pentru că nu a respectat izolarea

Căpitanul echipei Aston Villa, sancționat pentru că nu a respectat izolarea

Clubul englez de fotbal Aston Villa a anunţat că îl va sancţiona pe căpitanul său, Jack Grealish, pentru că nu a respectat condiţiile izolării la domiciliu, decretate de guvernul britanic din cauza pandemiei de coronavirus.

Rl online 0 comentarii

"Aston Villa este profund dezamăgit că unul dintre jucătorii noştri a ignorat directivele guvernului privind izolarea la domiciliu în timpul crizei coronavirusului", a precizat clubul din Birmingham într-un comunicat pe site-ul său oficial.

"Căpitanul echipei, Jack Grealish, a recunoscut că decizia sa de a ieşi din casă a fost greşită şi total inutilă. El a încălcat directivele guvernului, care sunt clare şi trebuie să fie respectate de toată lumea", a mai scris gruparea engleză, adăugând că jucătorul va fi sancţionat cu o amendă, banii urmând să fie donaţi în scopuri caritabile spitalelor din Birmingham.

Potrivit cotidianului The Times, căpitanul lui Aston Villa va achita o amendă în valoare de aproximativ 150.000 de lire sterline.

Luni, mass-media engleză a dezvăluit că Grealish s-a aflat la originea unui accident rutier produs în weekend, după o seară petrecută în oraş. Căpitanul lui Aston Villa, în vârstă de 24 ani, publicase cu o zi înainte o înregistrare video în care le cerea oamenilor să rămână izolaţi la domiciliile lor, pentru a evita răspândirea coronavirusului.

Comentarii

loading...