14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportCehia a câştigat Fed Cup după 3-0 cu SUA

Cehia a câştigat Fed Cup după 3-0 cu SUA

În duelul liderilor celor două echipe, Katerina Siniakova a adus cehoaicelor punctul victoriei, întrecând-o pe Sofia Kenin cu 7-5, 5-7, 7-5, la capătul unui meci de 2h şi 11 minute.

Sâmbătă, Barbora Strycova s-a impus în faţa Sofiei Kenin, cu 6-7 (5/7), 6-1, 6-4, pentru ca în următorul meci de simplu Siniakova să dispună de Alison Riske, cu 6-3, 7-6 (7/2).

Imbatabilă pe propriul teren din 2009, Cehia a obţinut un nou titlu după cele din 2011, 2012, 2014, 2015 şi 2016.

Aceste victorii se adaugă celor ale jucătoarelor din fosta Cehoslovacie – 1975, 1983, 1984, 1985, 1988.

Totodată, Cehia a obţinut a treia victorie în confruntările cu SUA în Fed Cup, care au câştigat de 10 ori.

Cu 18 titluri în total, Statele Unite deţin recordul de victorii în această competiţie şi ocupă primul loc în clasamentul istoric al Fed Cup, devansând Cehia.

Căpitanul echipei SUA, Kathy Rinaldi, nu le-a selecţionat pentru această finală de Fed Cup pe Sloane Stephens (6 WTA) şi Madison Keys (16 WTA), şi nici pe surorile Serena şi Venus Williams.

De partea cealaltă, Petr Pala, nu a contat pe Karolina Pliskova (8 WTA), accidentată, şi nici pe Petra Kvitova (7 WTA), răcită.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă