7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportCFR Cluj s-a calificat în grupele Europa League

CFR Cluj s-a calificat în grupele Europa League

CFR a început foarte bine şi a deschis scorul rapid, în minutul 5, când Rondon a reluat cu capul centrarea lui Deac din corner. KuPS a avut o perioadă bună de joc, însă nu a reuşit să concretizeze. Oaspeţii au avut o acţiune promiţătoare, dar şutul lui Pennanen (19) a fost blocat de Vinicius. Finlandezii au mai fost periculoşi în minutul 20, dar Sale a lufat din careu. Boateng a şutat violent de la peste 20 de metri, însă imprecis (29). Sale (35) a şutat şi el din careu, tot fără ţintă.

Cu trei minute înaintea finalului primei reprize, trupa lui Petrescu și-a dublat avantajul, după reuşita lui Gabriel Debeljuh, din centrarea lui Păun.

La reluare, nordicii au avut o şansă prin Nissila (52), dar şutul acestuia s-a dus pe lângă poartă.

În minutul 56, Rondon a dus scorul la 3-0, marcând la colţul lung din centrarea lui Deac din lovitură liberă.

Oaspeţii au marcat golul de onoare în prelungiri, şutul lui Udoh din marginea careului fiind deviat de Hoban.

CFR va evolua pentru al doilea an consecutiv în grupele Europa League, tragerea la sorţi fiind programată vineri, de la ora 14:00, la Nyon.

Cele mai citite

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Trump a declarat că Israelul trebuie să „încheie” războiul din Gaza pentru că pierde mult sprijin la nivel internațional

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat unei publicaţii israeliene, că Israelul trebuie să "încheie" războiul din Fâşia Gaza, deoarece pierde...
Ultima oră
Pe aceeași temă