13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportChelsea l-a demis pe Frank Lampard

Chelsea l-a demis pe Frank Lampard

„A fost o decizie dificilă pentru club, în special pentru că am o relaţie personală excelentă cu Frank şi am cel mai mare respect faţă de el”, a precizat patronul lui Chelsea, Roman Abramovic, într-un comunicat.

„Este un om de mare integritate şi are cea mai înaltă etică a muncii. Cu toate acestea, în circumstanţele actuale, considerăm este cel mai bine să schimbăm antrenorii”, a adăugat omul de afaceri rus.

Lampard, care a condus-o pe Chelsea până în finala Cupei Angliei şi în Top 4 din Premier League în 2019-2020, la primul său sezon ca antrenor al londonezilor, nu a reuşit să îmbunătăţească nivelul echipei, în ciuda investiţiilor de peste 250 milioane de lire sterline în achiziţionarea de noi jucători.

Plecarea sa are loc la mai puţin de 24 de ore după ce Chelsea a învins-o pe Luton Town (3-1) în şaisprezecimile de finală ale Cupei Angliei.

Conform presei britanice, principalul favorit la succesiunea lui Frank Lampard este germanul Thomas Tuchel, demis la finele lunii decembrie de la conducerea tehnică a formaţiei franceze Paris Saint-Germain.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă