Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ciprian Paraschiv, noul președinte al clubului CSM Poli Iași

Ciprian Paraschiv, noul președinte al clubului CSM Poli Iași

Ciprian Paraschiv, care a ocupat până acum postul de director de Dezvoltare Fotbalistică în cadrul FRF, a fost prezentat oficial, marţi, în funcţia de preşedinte al clubului CSM Poli Iaşi.

Rl online 0 comentarii

Conform site-ului oficial al grupării moldovene, de la data de 1 februarie noua conducere administrativă este următoarea: Ciprian Paraschiv - preşedinte, Adrian Ambrosie - manager executiv, Mircea Ursu - vicepreşedinte. Totodată, contractul cu vicepreşedintele Cristi Stărică se va încheia pe cale amiabilă începând cu 1 februarie.

Ciprian Paraschiv a făcut parte din echipa de Juniori I a clubului Politehnica Iaşi, campioană naţională în anul 1993, iar apoi, la seniori, a fost component al formaţiei care a reuşit în anul 1995 promovarea în primul eşalon în urma barajului câştigat, la Braşov, cu Electroputere Craiova. Paraschiv este profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, şi are un doctorat în marketing sportiv. A ocupat o perioadă funcţia de director al Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Judeţului Iaşi, iar din anul 2014 şi până în prezent a fost director de Dezvoltare Fotbalistică în cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Paraschiv a declarat în cadrul conferinţei de presă că doreşte să folosească la CSM Poli Iaşi experienţa dobândită în perioada petrecută la FRF.

"Am revenit în Copou cu sufletul şi inima deschise, dar şi cu multă experienţă şi cunoştinţe fotbalistice dobândite în frumoasa perioadă petrecută la Federaţia Română de Fotbal alături de adevăraţi profesionişti. Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi mi-au propus să revin acasă. În administraţia clubului suntem doar ieşeni, mulţi dintre noi am jucat de-a lungul timpului la echipa din Copou şi suntem ataşaţi de culorile alb-albastre, ceea ce îmi dă şi mai mare încredere că ne vom duce planurile la îndeplinire, acelea de a crea un club de fotbal pe modelul de business. Sper ca peste nu foarte mult timp să jucăm pe un nou stadion şi cred în acest lucru, mai ales că în perioada petrecută la federaţie am colaborat eficient cu domnul primar. Iaşul a găzduit o finală a Cupei României la fotbal feminin. Iaşul are acum un teren sintetic la Stadionul Tineretului. Tot la Iaşi a fost demarat proiectul naţional "Împreună Suntem Fotbal în Grădiniţe". Aş vrea să văd că ieşenilor le pasă de acest brand al oraşului, echipa de fotbal, şi primul prilej să-şi arate ataşamentul este meciul de luni, cu FC Viitorul, în care mi-aş dori să văd tribunele pline. Dacă suporterii m-au vrut, şi eu vreau ca ei să umple Stadionul Emil Alexandrescu", a afirmat noul preşedinte.

Managerul executiv Adrian Ambrosie a menţionat că gruparea este mult mai puternică după instalarea lui Paraschiv.

"Chiar dacă vacanţa a fost scurtă, ne-am străduit să aducem plusuri la club, atât în plan sportiv, cât şi administrativ. Ne-am consultat în cadrul Consiliului Director, am simţit şi implicarea domnului primar în luarea deciziilor şi iată că Poli va relua luni campionatul cu jucători noi talentaţi în lot, cu un antrenor principal de mare valoare, Mircea Rednic, şi cu fostul coleg din vestiar, acum de birou, Ciprian Paraschiv, în conducere. Cred că toate acestea reprezintă adevărate atuuri pentru viitorul Politehnicii Iaşi. Ciprian iubeşte Politehnica, fără îndoială, la fel ca noi toţi şi am încredere că prin venirea lui ne va fi mai uşor să ne îndeplinim obiectivele. Tocmai de aceea, cred că optimismul meu nu este exagerat. Sper ca ataşamentul faţă de club, experienţa şi dorinţa noastră de reuşită să facă din Poli un club aşa cum toţi ni-l dorim. Au fost perioade dificile peste care am trecut, iar acum suntem şi mai puternici", a precizat el

La rândul său, primarul Mihai Chirica a declarat: "E un nou început pentru echipa fanion a Iaşului. Am încredere că noul preşedinte va fi un adevărat lider aşa cum a fost şi un adevărat căpitan de echipă pe teren. De astăzi începe un nou drum spre performanţă. Iaşul e un oraş european şi o echipă de nivel european. Indiferent de ce se va întâmpla în următoarea perioadă, noua conducere are un cec în alb din partea mea".

Comentarii

loading...