9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportClaudiu Keseru este infectat cu noul coronavirus

Claudiu Keseru este infectat cu noul coronavirus

Anunțul a fost făcut de campioana en titre a Bulgariei, într-un comunicat postat pe site-ul său oficial. În urma testelor la care a fost supus lotul lui Ludogoreţ, doi jucători au fost testaţi pozitiv, precizează Ludogoreţ. “Este vorba despre Claudiu Keşeru şi Jorginho, care au fost imediat plasaţi în carantină la domiciliu şi se simt bine în prezent”, adaugă clubul bulgar.

“Conducerea lui Ludogoreţ ia toate măsurile posibile pentru a proteja sănătatea jucătorilor, antrenorilor şi angajaţilor, inclusiv prin restricţionarea parţială a accesului în baza clubului pentru persoanele străine. Clubul va continua să funcţioneze normal, în timp ce prima echipă se pregăteşte conform programului pentru primul meci al noii ediţii de campionat, împotriva echipei Botev Vraţa, sâmbătă”, se mai arată în comunicat.

În vârstă de 33 ani, Claudiu Keşeru joacă la Ludogoreţ Razgrad din 2015, reuşind să înscrie 119 goluri în 203 meciuri disputate pentru gruparea bulgară în toate competiţiile. În luna mai, atacantul român a semnat un nou acord pe doi ani cu clubul din Razgrad. El a evoluat ultima oară duminică, în Supercupa Bulgariei, pierdută de Ludogoreţ în faţa formaţiei Lokomotiv Plovdiv (0-1).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă