18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportClubul francez Montpellier se închide. Ce se întâmplă cu jucătorii

Clubul francez Montpellier se închide. Ce se întâmplă cu jucătorii

“Începând de luni, pentru 15 zile, clubul va fi închis şi toată lumea va fi în şomaj parţial”, a anunţat Laurent Nicollin într-un interviu acordat cotidianului Midi Libre, citat de publicaţia France Football.

În interviul acordat cotidianului din Montpellier, preşedintele clubului a explicat şi motivele acestei decizii: “Din păcate, nu putem face altceva. Nu mai avem intrări financiare, deci nu mai sunt bani în conturi. La finele lunii martie, va trebui să plătim pe toată lumea”.

Nicollin a recunoscut, totodată, că nu ştie dacă gruparea său va încasa drepturile TV care i se cuvin. “Mai rămân două plăţi de încasat din drepturile TV, ce ar trebui făcute pe 5 aprilie şi 5 iunie, dar vom vede dacă ne vor plăti sau nu, pentru că este vorba de 300 milioane de euro de împărţit între toate cluburile franceze. Se spune că ar trebui să fim plătiţi în funcţie de meciurile care s-au jucat, dar rămânem la mâna beIN şi Canal +”.

În ceea ce priveşte o dată pentru finalul campionatului, Laurent Nicollin estimează că acesta s-ar putea încheia “la finele lui mai, începutul lui iunie, dacă totul merge bine din punct de vedere sanitar. În această ipoteză, noi riscăm să jucăm la fiecare trei zile”.

Campionatul francez de fotbal a fost întrerupt în tentativa autorităţilor franceze de a stopa răspândirea virusului Covid-19, care afectează peste 5.400 de persoane în Franţa şi a provocat 127 de decese.

Cele mai citite

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă