13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportCristina Neagu: În 2019 va trebui să muncesc de 2 ori mai...

Cristina Neagu: În 2019 va trebui să muncesc de 2 ori mai mult pentru a reveni la nivelul obişnuit

“Dragii mei, se încheie prost un an 2018 foarte bun pentru mine. Un an în care am muncit mult, am reuşit lucruri frumoase şi am întâlnit oameni minunaţi. Urmează un an 2019 greu, de luptă, în care va trebui să muncesc de două ori mai mult pentru a reveni la nivelul obişnuit. Şi am să o fac, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, pentru că la asta mă pricep cel mai bine: să revin şi mai puternică după momentele grele. Vă doresc un An Nou mai bun din toate punctele de vedere, să criticăm mai puţin, să privim mai mult în ograda proprie şi să încercăm să facem lucrurile mai bine în fiecare zi, pentru noi şi pentru cei dragi nouă! La mulţi ani!”, a scris Neagu pe pagina oficială de Facebook.

Ea a menţionat că va fi supusă unei intervenţii chirurgicale în luna ianuarie. “Operaţia la genunchi va avea loc în primele săptămâni din luna ianuarie”, a precizat Neagu.

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016, a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi a ratat ultimele două meciuri ale României la Campionatul European de handbal feminin din Franţa – EHF EURO 2018.

Neagu s-a accidentat la genunchiul drept în min. 51 al partidei dintre România şi Ungaria (29-31) când a aterizat greşit la un duel cu Szimonetta Planeta. Interul stânga ar urma să fie indisponibil circa şase luni.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă