16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCS Dinamo i-a legitimat pe Marius Copil şi Raluca Olaru

CS Dinamo i-a legitimat pe Marius Copil şi Raluca Olaru

„Am reuşit două achiziţii importante în vederea accederii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Raluca Olaru şi Marius Copil. Sunt doi sportivi titraţi, cu poziţii bune în clasamentele ATP şi WTA. Sperăm să calificăm atât dublu feminin, cât şi dublu masculin… şi, bineînţeles, la individual Simona Halep ca ţară. Şi să vedem dacă Horia Tecău, care este de mult la clubul Dinamo, va face dublu mixt”, a declarat preşedintele Ionuţ Adrian Popa.

Raluca Olaru, ocupanta locului 43 în clasamentul de dublu WTA, a afirmat că primul concurs din cariera sa l-a câştigat la Dinamo. „Sper să fie o colaborare de bun augur cu Dinamo. Îmi doresc să aduc rezultate cât mai bune atât pentru mine, cât şi pentru club. Chiar am o amintire foarte frumoasă de la Dinamo. Primul meu premiu din carieră, dacă pot spune aşa, a fost la un concurs desfăşurat la Dinamo. Aveam 9 ani cred şi am luat locul 2 sau 3 mi se pare, şi am primit o grămadă de premii, o vestuţă, o medalie, nişte dulciuri, chiar şi nişte bani… dar nu mai ştiu câţi. Dar a fost momentul în care mi-am dat seama că pot să câştig ceva premii din tenis”, a menţionat ea.

La rândul său, Marius Copil (216 ATP), a declarat: „Mă bucur de această colaborare, sper să facem o echipă bună la Dinamo. Şi să participăm la campionatele naţionale ca să câştig şi eu un titlu la echipe, pentru că pe ăsta încă nu îl am”.

La evenimentul de prezentare a jucătorilor Raluca Olaru şi Marius Copil a fost prezent şi Horia Tecău, tenisman care este legitimat la gruparea dinamovistă încă din 2009.

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă