19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportDan Petrescu, nefiresc de optimist: „Mă gândesc serios la calificare în Europa...

Dan Petrescu, nefiresc de optimist: „Mă gândesc serios la calificare în Europa League”

Într-o conferinţă de presă online, tehnicianul campioanei a declarat că se gândeşte serios la calificarea în primăvara europeană. „Dacă ne gândim la ce a fost anul trecut, când nu am putut fi mulţumit şi chiar eram foarte supărat… Atunci nu mă gândeam eu la calificarea mai departe, mă gândeam ca măcar o victorie să avem şi noi ca să nu ne facem de râs. Ăsta e adevărul, nu are rost să mint. Poate sunt altfel faţă de alţi antrenori care promit multe. Eu nu pot să promit nimic. Pot să spun că grupa pare mai accesibilă decât cea de anul trecut. Dar dacă suntem mulţumiţi de grupă şi după aia nu facem puncte degeaba suntem mulţumiţi. În opinia mea Roma e favorita grupei, iar în spatele ei vine Young Boys Berna, care are un lot cotat la 60 şi ceva de milioane de euro şi care de obicei ajunge prin Champions League. Şi apoi suntem noi şi ŢSKA Sofia… poate cu un avantaj pentru noi pentru că avem mai multă experienţă în grupe după anul trecut”, a spus Petrescu.

„Sincer nu îmi doream Celtic, Dinamo Zagreb, Slavia Praga, Maccabi… şi până la urmă ce nu mi-am dorit nu a venit. Roma e o echipă bună, dar aş fi preferat Arsenal sau Tottenham… mi-e dor de Londra, n-am mai fost de mult. Dar să spun că grupa noastră e foarte grea sau imposibilă nu ar fi corect. Dacă anul trecut nu mă gândeam la calificare, acum mă gândesc serios că vreau să ne calificăm mai departe. Mai ales că nu ne-am făcut de râs sezonul trecut, am jucat de la egal la egal cu Sevilla, care a câştigat trofeul… anul ăsta nu am pierdut nici cu Dinamo Zagreb, chiar dacă ne-a eliminat. Sunt foarte multe meciuri de când CFR nu a pierdut şi mă gândesc că avem şansele noastre să ne calificăm mai departe. Sper să facem tot posibilul să ne calificăm în primăvara europeană”, a adăugat el.

CFR Cluj a fost repartizată în Grupa A a Europa League, alături de AS Roma, Young Boys Berna şi ŢSKA Sofia.

 

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă