20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportDaniil Medvedev, în semifinalele turneului Masters de la Paris

Daniil Medvedev, în semifinalele turneului Masters de la Paris

Rusul, care accede în premieră în semifinalele acestui turneu, îl va întâlni sâmbătă pe învingătorul dintre canadianul Milos Raonic (17 ATP) şi francezul Ugo Humbert (34 ATP).

Schwartzman a ratat o şansă de a obţine biletul pentru Turneul Campionilor, care-i va reuni la Londra pe cei mai buni jucători ai sezonului între 15 şi 22 noiembrie. Dacă ar fi atins semifinalele la Paris, argentinianul ar fi fost sigur că obţine al optulea şi ultimul loc pentru Turneul Campionilor. El rămâne însă cu şanse mai mari decât spaniolul Pablo Carreno Busta (15 ATP), care pentru a merge la Londra trebuie să câştige titlul la Paris. Pentru aceasta, spaniolul trebuie mai întâi să-l învingă vineri în sferturi pe compatriotul său Rafael Nadal.

Cei şapte jucători deja calificaţi la Londra sunt Novak Djokovic, Rafael Nadal, Dominic Thiem, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev şi Andrei Rublev. 

Cele mai citite

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă