Formația alb-roșie a dominat în permanență, polonezii având o replică palidă, iar egalul s-a menținut doar în primele minute ale partidei. Tot atunci a fost scos din joc Bannour, care a fost lovit în zona abdominală de Susnja și nu a mai putut reveni pe teren. Imediat antrenorul spaniol de la Wisla a intrat într-o discuție aprinsă cu unul dintre arbitri, apucându-l de mână, și a doua eliminare i-a lăsat pe oaspeți în 4 jucători de câmp. Profitând de superioritatea numerică, Dinamo s-a desprins la 5-2. Wisla Plock a reuşit să se menţină în joc până la pauză, când Dinamo avea trei goluri în plus pe tabelă, 13-10. În actul secund, campioana României a luat jocul pe cont propriu şi scorul a început să ia proporţii. „Dulăii” au făcut spectacol în minutul 44, când Gavriloaia s-a înălțat și, în loc să atace poarta din extremă, i-a pasat lui Negru, care a venit din colțul opus, a recepționat mingea și a înscris superb. La final, scorul a fost 29-20. Cei mai prolifici marcatori dinamoviști au fost Kamel Alouini și Ante Kuduz, ambii cu câte 6 reușite.
După această victorie, Dinamo ocupă primul loc în clasamentul grupei D, cu 10 puncte, urmată de GOG Gudme, 8 puncte, Wisla Plock, 5 puncte, Kadetten Schaffhausen, 4 puncte, IFK Kristianstad, 3 puncte, și Cehovskie Medvedi, cu doar 2 puncte acumulate.
Grație parcursului de excepție de până acum, alb-roșii sunt ca și calificați în primăvara europeană a Ligii Campionilor. „Dulăii” vor disputa următoarea partidă tot acasa, pe 6 noiembrie, cu elvețienii de la Kadetten Schaffhausen.