8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportDinamo Bucureşti a intrat în cantonament, la Baza Săftica

Dinamo Bucureşti a intrat în cantonament, la Baza Săftica

Testaţi din punct de vedere medical, toţi componenţii lotului dinamovist, noua conducere tehnică şi medicală a echipei, precum şi personalul administrativ din cadrul bazei de pregătire de la Săftica vor participa la un stagiu de pregătire centralizată în următoarele 14 zile, antrenamentele fiind închise publicului şi reprezentanţilor mass-media, informează News.ro.

Lotul de 24 de jucători care vor participa la acest stagiu de pregătire este următorul: Ricardo Piscitelli, Cătălin Straton, Ştefan Fara (portari), Kristijan Kostrna, Szabolcs Kilyen, Ante Puljic, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Andrei Sin (fundaşi), Valentin Lazăr, Deian Sorescu, Filip Mrzljak, Ioan Filip, Alexandru Răuţă, Ionuţ Şerban, Diego Fabbrini, Andreas Mihaiu, Mihai Neicuţescu, Ahmed Bani, Valentin Borcea (mijlocaşi), Slavko Perovic, Daniel Popa, Robert Moldoveanu, Mattia Montini (atacanţi).

Trei jucători nu au intrat astăzi în cantonamentul de la Săftica, fundaşul stânga Lukas Skovajsa, fundaşul central Marco Ehmann şi mijlocaşul Mamoutou N’Diaye.

Şase tehnicieni coordonează programul de pregătire organizat la Săftica: Adrian Mihalcea (antrenor principal), Gheorghe Mihali, Sebastian Moga şi Silviu Ion (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor portari) şi George Neagu (preparator fizic).

Antrenorul secund Iulian Mihăescu nu a intrat în cantonamentul de la Săftica, din cauza unor probleme personale. Noul medic al echipei din Ştefan cel Mare este Liviu Bătineanu, a anunţat conducerea executivă a clubului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă