19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportDrepturile TV în Liga I, vândute pentru 28 de milioane de euro

Drepturile TV în Liga I, vândute pentru 28 de milioane de euro

“Vreau să vă spun că s-a aprobat în Adunarea Generală semnarea contractului cu firma care deţinea în acest moment drepturile TV, pe o perioada de cinci ani, cu o valoare de 28 de milioane de euro plus TVA pe an. A mai suferit unele schimbări contractul, dar nu intrăm în amănunte, o să le sesizaţi în momentul începerii sezonului următor. De doi ani avem contract cu eAd, de doi ani a plătit drepturile TV. Ea va vinde celor interesaţi, Telekom, Digi, Look şi alte societăţi mai mici”, a declarat Iorgulescu, citează Agerpres.

“Este şi un interes din străinătate, dar acele societăţi trebuie să ia legătura cu firma respectivă, căreia îi am cedat toate drepturile TV. Noi suntem mulţumiţi pentru că suntem vocea cluburilor şi ele sunt mulţumite, pentru că au stat cu emoţii că nu va mai putea face un astfel de contract. Nu am organizat o licitaţie pentru că la licitaţie se vindea cu mai puţin, din experienţa noastră şi din ce am testat piaţa”, a mai spus Iorgulescu.

Cele mai citite

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă