11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportDupă Romelu Lukaku, Inter mai aduce un "diavol" de pe Old Trafford

După Romelu Lukaku, Inter mai aduce un “diavol” de pe Old Trafford

Sanchez este aşteptat la Milano pentru efectuarea vizitei medicale, înainte de finalizarea acordului prin care chilianul va evolua sub formă de împrumut la Inter până la finalul sezonului.

Potrivit BBC, înţelegerea nu include şi o opţiune de cumpărare a lui Sanchez, la finalul împrumutului său pe San Siro.

Oficialii lui Inter au acceptat să plătească 5 milioane de euro din salariul anual al chilianului, restul de 7 milioane urmând să fie suportate de Manchester United.

La Milano, Alexis Sanchez va face din nou cuplu în atac cu belgianul Romelu Lukaku, transferat în această vară de la United la Inter, pentru 75 milioane euro.

Pentru internaţionalul chilian, aceasta este o revenire în fotbalul italian, unde a mai evoluat pentru Udinese (2006-2011), înainte de a juca la FC Barcelona (2011-2014) şi ulterior în Premier League, mai întâi la Arsenal (2014-2018), iar apoi la Manchester United, din iarna anului trecut.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă