15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportE OFICIAL. Șumudică a semnat cu Gazişehir Gaziantep

E OFICIAL. Șumudică a semnat cu Gazişehir Gaziantep

Turcii au planuri mari cu românul, sperând ca în a doua stagiune să lupte pentru calificarea într-o cupă europeană. Pentru asta, vor trebui să-i pună tehnicianului român la dispoziție un buget de transferuri consistent. Se pare că Denis Alibec e în capul listei de achiziţii, vârful Astrei dând cel mai bun randament al carierei tocmai sub comanda lui Şumudică.

Totodată, acesta este decis să îl transfere la clubul turc și pe fundașul celor de la FCSB, Junior Morais. Gigi Becali a dezvăluit că îl va ceda pe brazilian. “Șumudică mi-a zis că-l vrea neapărat! Ia-l, mă, dacă-l vrei…”, a declarat Gigi Becali.

Șumi, așa cum îi spun prietenii, va fi singurul tehnician străin din prima ligă turcă, semn că acesta e extrem de respectat şi apreciat, din perioada când antrena pe Kayserispor.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023, iar cifra de afaceri a ajuns la 1,6 miliarde de lei,...

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...
Ultima oră
Pe aceeași temă