10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportEugen Neagoe a semnat cu FC Hermannstadt

Eugen Neagoe a semnat cu FC Hermannstadt

Neagoe revine pentru prima oară pe banca tehnică după infarctul miocardic suferit la 21 iulie, în timpul meciului pe care echipa sa de la acel moment, Dinamo Bucureşti, îl disputa cu Universitatea Craiova, în cadrul etapei a 2-a a Ligii I.

“Eugen Neagoe este de astăzi noul antrenor principal al AFC Hermannstadt. Tehnicianul în vârstă de 52 de ani a ocupat în trecut funcţia de antrenor secund la echipa naţională de fotbal a României şi a antrenat ca principal printre altele pe Pandurii Tg.Jiu, Politehnica Iaşi, Sepsi Sf. Gheorghe şi Dinamo Bucureşti. De asemenea, Eugen Neagoe a fost un fotbalist cu 165 de meciuri jucate în prima divizie, cu peste 30 de goluri marcate ca vârf de atac. Acesta are în palmares două Cupe ale României ca jucător”, se arată pe site-ul citat.

“Neagoe va prelua banca tehnică a AFC Hermannstadt începând de săptămâna viitoare, după meciul din deplasare cu Astra Giurgiu programat luni, 7 octombrie, de la ora 20:30. Între timp, de pregătirea echipei se va ocupa antrenorul secund Eugen Beza”, se mai precizează pe site-ul grupării sibiene.

După înfrângerea suferită de FC Hermannstadt, sâmbătă, pe teren propriu, cu FC Botoşani, antrenorul Costel Enache a anunţat că va demisiona din cauza rezultatelor slabe înregistrate în ultima perioadă, iar luni şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea din Liga I. În acest moment, după 11 etape, FC Hermannstadt se află pe poziţia a 12-a în clasamentul Ligii I, cu doar 11 puncte.

Eugen Neagoe a antrenat în cariera sa de până acum formaţiile Universitatea Craiova, Pandurii Tg. Jiu, Drobeta Tr. Severin, ASIL Lysi, Aris Limassol, Nea Salamis, CSM Poli Iaşi, Sepsi OSK Sf. Gheorghe şi FC Dinamo.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă