18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSportEuro 2021 a ajuns și în orașul huilei. Cum este posibil acest...

Euro 2021 a ajuns și în orașul huilei. Cum este posibil acest lucru

 Potrivit FRF, baza va fi ridicată pe locul Complexului Sportiv Jiul și va conține un teren sintetic de dimensiuni mari (105 x 68 metri), care poate fi împărțit în două terenuri de 60 x 40 metri, un teren de suprafață sintetică de 40 x 20 metri, pe care se poate juca fotbal, tenis, baschet, handbal, 4 vestiare, spații de lucru și locuri de parcare. Terenurile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.

„Proiectul, finanțat integral de Compania Națională de Investiții, face parte din planul de dezvoltare a infrastructurii sportive pe care Guvernul României și l-a asumat în momentul semnării angajamentelor pentru organizarea UEFA EURO 2020 în țara noastră. Este prima bază sportivă din proiect ale cărei lucrări au demarat, aceasta urmând a fi finalizată în luna iunie, pe durata Campionatului European”, a anunțat FRF.

În total, 150 de baze mari și 100 de baze de dimensiuni mai mici urmează să fie construite în cadrul acestui proiect.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, și directorul tehnic Mihai Stoichiță au vizitat împreună cu primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, complexul sportiv înaintea demarării lucrărilor.

„M-au asigurat de sprijinul lor pentru dezvoltarea și susținerea activității sportive de la Petroșani”, a declarat primarul.

După finalizarea construcției, baza sportivă va reveni Primăriei Petroșani, a cărei contribuție la proiect constă în cedarea terenului și gestionarea utilităților, a mai anunțat FRF.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă