12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportEURO de coșmar pentru România

EURO de coșmar pentru România

România fost zdrobită de Olanda, cu scorul de 35-24, în ultimul meci din grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin și a încheiat astfel competiția disputată în Danemarca pe poziția a 12-a, „reușind” cea mai mare contraperformanță din istoria celor 13 participări la Europene.

Cu o singură victorie, obținută în prima fază a grupelor, contra Poloniei, şi cinci eşecuri, fetele antrenate de Bogdan Burcea părăsesc turneul final cu un bilanț dezastruos.

În partida găzduită de sala din Kolding, Olanda, campioana mondială en titre, a dominat de la un capăt la altul, câştigând la o diferenţă confortabilă, în condiţiile în care în echipa României nu a evoluat pivotul Lorena Ostase, cu o entorsă la genunchi, iar Cristina Neagu şi Denisa Dedu au fost odihnite.

Batavele au avut patru goluri avans la pauză, 16-12, și cu toate că în repriza a doua România s-a apropiat la două goluri, 15-17 şi 16-18, Olanda s-a desprins în ultimele 20 de minute, încheind cu o victorie categorică, 35-24. De menționat că România a avut nu mai puţin de 21 de mingi pierdute în acest meci, faţă de doar 7 ale adversarelor.

La final, selecționerul Bogdan Burcea, al cărui contract se încheie la finalul acestui an, a declarat că tricolorele au jucat la victorie, chiar dacă el a fost nevoit să odihnească mai multe jucătoare. „Am încercat să odihnim câteva jucătoare cheie, totuşi am dorit să câştigăm, să practicăm cel mai bun joc al nostru. În unele momente ale jocului am reuşit să facem acest lucru, dar în ultimele 20 de minute jucătoarele au fost prea obosite să facă faţă jocului Olandei”, a declarat tehnicianul în vârstă de 48 de ani.

România a înregistrat la EURO 2020 următoarele rezultate: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia, 20-28 cu Norvegia, 20-25 cu Croaţia, 24-26 cu Ungaria şi 24-35 cu Olanda.

Danemarca – Norvegia și Croația – Franța sunt cele două semifinale de la Campionatului European de handbal. Meciurile sunt programate pentru vineri, 18 decembrie, în timp ce marea finală se va disputa duminică, 20 decembrie.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă