17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportEverton își face stadion. Cât va costa noua casă a "Caramelelor"

Everton își face stadion. Cât va costa noua casă a “Caramelelor”

Dacă Liverpool a decis să-şi modernizeze arena, celebra Anfield, concitadina Everton îşi construieşte un nou stadion, cu o capacitate ce va fi cuprinsă între 52.000 şi 62.000 de locuri, în funcţie de configuraţia aleasă.

Arena va fi amplasată pe malul râului Mersey, care face parte din patrimoniul UNESCO. Partea inferioară va fi construită din cărămidă, pentru a se integra cu arhitectura zonei docurilor, iar partea superioară va avea un aspect modern şi va fi realizată din oţel şi sticlă.

Înainte de începerea lucrărilor, care vor dura cel mult 36 de luni, potrivit estimărilor, conducătorii clubului din Premier League vor demara o consultare publică privid proiectul.

Stadionul Goodison Park, “casa” celor de la Everton din 1892, ar urma să fie demolat, iar pe locul arenei va fi ridicat un centru de afaceri, spaţii comerciale şi locuinţe.

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă