Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Evoluție onorabilă a poloiștilor contra Croației

Evoluție onorabilă a poloiștilor contra Croației

La Bazinul Olimpic din Izvorani a avut loc o partidă contând pentru Liga Mondială la polo pe apă, preliminariile europene, între România și Croația.

Cristian Frisk 0 comentarii

La ambele echipe au lipsit destui dintre oamenii din garniturile de bază. Croația, campioană olimpică în 2012, s-a impus cu scorul de 11-7 (2-2, 2-0, 3-3. 4-2).

În pofida acestui eșec, am remarcat câteva faze foarte spectaculoase create de caschetele tricolore. Primul nostru gol a fost semnat de Mihnea Chioveanu, după o pasă lungă, cu boltă, de contraatac, lansată de către portarul Marius Țic. Al doilea gol, prin care România a preluat și conducerea, a venit după o altă pasă genială, o voleibalare fără preluare a lui Cristian Călin. Acesta l-a angajat pe Tiberiu Negrean, care, demarcat, din vecinătatea porții, a aruncat puternic sub transversală. După aceea, valoroasa selecționată a Croației și-a impus punctul de vedere, în special capitolul înot fiind unul dintre atuurile oaspeților, alături de o circulație rapidă și precisă a mingii. Fatovic, declarat cel mai bun om al meciului, a marcat de patru ori. Celelalte goluri ale noastre, Vlad Georgescu - două, Negrean, Chioveanu și Antipa, au fost, de asemenea, foarte frumoase. Următorul meci al României, ultimul în grupă, va avea loc pe 19 februarie, în deplasare, cu Serbia. Tricolorii nu au niciun punct în clasament.

 

Virgil Pleșca, antrenor emerit

La pauza mare a meciului dintre România și Croația, Virgil Pleșca, una dintre figurile populare din polo-ul românesc, a primit carnetul de antrenor emerit, într-o festivitate oficiată de către președintele Federației Române de Polo, Călin Găvruș. Virgil Pleșca a fost campion național de juniori la înot, apoi ca sportiv a făcut parte din loturile naționale de polo, fiind medaliat balcanic.

Cariera de antrenor și-a început-o la CSS Triumf București, după care, începând din 1994, ocupă funcția de antrenor federal, confundându-se practic cu tot ceea ce înseamnă polo contemporan. Florin Ardelean, care nu a putut fi prezent la partidă, a fost, de asemenea, distins cu titlul de antrenor emerit.

 

În tribune, fotbaliști și gimnaste

Echipa națională de polo a României a avut parte, la meciul contra Croației, de o susținere inedită. În tribune s-au aflat, după antrenamentul de după-amiază, componenții echipei de fotbal de liga secundă Aerostar Bacău, în frunte cu antrenorul Florin Bratu. De asemenea, lotul național de gimnastică ritmică, aflat în cantonament la Izvorani, a găsit răgaz pentru a asista la partida de polo.

Comentarii

loading...