14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportFanii lui Dinamo se caută în buzunare: „Am plătit salarii restante și...

Fanii lui Dinamo se caută în buzunare: „Am plătit salarii restante și o vom mai face”

Dinamo București fierbe cu doar câteva zile înainte de reluarea campionatului. Fotbaliștii neplătiți cu lunile nu au vrut să joace un meci amical cu FC Voluntari și au refuzat să se antreneze. Cei mai mulți dintre ei amenință că vor boicota partidele din play-out dacă restanțele financiare nu sunt achitate urgent.

Fanii cei mai înfocați au reacționat public după ce amicalul dintre Dinamo și FC Voltuntari nu a mai avut loc. Deși nu sunt de acord cu decizia fotbaliștilor, suporterii îi susțin și acuză conducerea că nu reușește să găsească soluțiile financiare pentru ieșirea din criză.

„Nu încurajăm sub nicio formă o astfel de atitudine, dar cine le-a făcut promisiuni jucătorilor a greșit foarte mult. Este o nouă dovadă a unui management defectuos. Jucătorii așteptau să vină cineva să le ofere explicații. Cel pe care îl așteptau la discuții este cel care deține clubul ca acționar majoritar.”, se arată într-un comunicat DDB postat pe pagina de socializare.

Fanii promit că vor strânge din nou bani pentru a achita măcar parțial salariile jucătorilor de la Dinamo: „Niciun patron și nicio comisie (despre care s-a tot vorbit zilele acestea) nu s-au prezentat să liniștească echipa. Singurii care au fost prezenți pentru a-i încuraja pe jucători au fost reprezentanții Programului DDB. Suporterii sunt singurii care și-au făcut partea și s-au ținut de promisiuni. Am plătit salarii restante și o vom mai face. Am susținut echipa și am arătat că ne pasă.”

Meciul dintre Dinamo și FC Voluntari era programat pentru sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul Anghel Iordănescu. Partida nu s-a mai disputat pentru că dinamoviștii nu s-au prezentat la stadion. Dacă situația persistă iar fotbaliștii nu își primesc restanțele financiare primul meci oficial al „câinilor” de luni, 15 iunie, dintre Dinamo, locul 4 în play-out, și Chindia Târgoviște, locul 7, stă sub semnul întrebării.

Cele mai citite

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă