Medieşenii s-au impus prin golurile marcate de cehul Ondrej Baco (41), la debutul său în Liga 1, după un corner, şi de Nicolao Dumitru Cardoso (52), la capătul unui slalom în care a depăşit cinci adversari.
Oaspeţii au avut o singură ocazie notabilă, prin fundaşul Mihai Leca (78), care a reluat periculos, dar a respins portarul Alexandru Buzbuchi. Gaz Metan putea să mai înscrie o dată, dar Luis Niţu (87) a şutat pe lângă poartă.
Gaz Metan a obţinut primele sale puncte în acest sezon, în timp ce nou-promovata se află la a doua înfrângere din tot atâtea meciuri disputate în acest sezon al Ligii 1.