10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFIFA recomnadă cluburilor să prelungească contractele care expiră pe 30 iunie

FIFA recomnadă cluburilor să prelungească contractele care expiră pe 30 iunie

FIFA propune, din acest motiv, prelungirea contractelor respective, până la finalizarea sezonului în campionatele în care aceştia evoluează, dacă acestea se vor încheia după data de 30 iunie..

“Din cauza suspendării tuturor competiţiilor în vigoare, în numeroase ţări, este evident în acest moment că sezonul nu se va încheia la data prevăzută iniţial. În consecinţă, se propune prelungirea contractelor până la încheierea efectivă a sezonului. Această măsură este în conformitate cu intenţiile părţilor in cauză la semnarea contractului şi are drept scop păstrarea echităţii şi stabilităţii sportive”, a explicat FIFA.

Forul condus de Gianni Infantino a adăugat că un principiu similar se va aplica şi jucătorilor care îşi încep contractul în debutul sezonului viitor, subliniind totodată că datele prevăzute pentru perioada de transferuri din această vară vor fi probabil amânate.

Pentru ferestrele de mercato, FIFA “va fi flexibilă şi va permite ca perioadele de transfer relevante să fie mutate, astfel încât acestea să se încadreze între sfârşitul vechiului sezon şi începutul noului sezon”, se arată în comunicatul federaţiei internaţionale.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă