18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportFloyd Mayweather anunță că vrea să revină în lumea boxului

Floyd Mayweather anunță că vrea să revină în lumea boxului

“Îmi voi face debutul ca antrenor şi, până în prezent, am lucrat doar cu oameni fără experienţă în box, aşa că progresăm împreună. Însă vă promit că voi fi unul dintre cei mai buni antrenori din lume”, a scris Mayweather pe contul său de Instagram, unde a postat şi o înregistrate video în care poate fi văzut oferindu-i lecţii de box nepotului său de 14 ani.

“După recentul deces al unchiului meu Roger, am simţit nevoia să îi ajut pe care din jurul meu în acelaşi mod în care ei m-au susţinut pe mine pe tot parcursul carierei mele în box”, a adăugat fostul campion.

În vârstă de 43 ani, Floyd Mayweather a câştigat toate cele 50 de meciuri disputate ca profesionist pe parcursul carierei sale, cucerind titlul mondial la cinci categorii diferite de greutate.

Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă