15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleIonuț Negoiță a anunțat că vrea să vândă clubul Dinamo

Ionuț Negoiță a anunțat că vrea să vândă clubul Dinamo

Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a anunțat, luni seara, la postul Digi Sport, că intenționează să vândă clubul de fotbal, informează Agerpres.

Prețul cerut în schimbul acestuia ar fi de patru milioane de euro.

"Decizia mea de a mă retrage e ireversibilă. 100% aceasta e decizia mea, chiar dacă în trecut am mai cochetat cu ideea însă am revenit. Prețul (n.r. — de vânzare) e unul modic, doar ca să luăm licența am dat câteva milioane. Am decis cu sufletul când am venit, pentru că nu era altă soluție. Mai am să îi dau domnului Badea (n.r. — Nicolae Badea, fostul acționar dinamovist) două milioane de euro și eu vreau încă două. Vreau să îi ofer celui care vine posibilitatea de a face performanța. Eu doar în Săftica am investit un milion de euro. Cumperi un club care are Săftica, care are autocar și zeci de mașini. Probabil doar partea materială valorează spre patru milioane", a spus Negoiță într-o intervenție telefonică la postul citat.

"Într-adevăr, am înțeles că greșeala mea e că am preluat un club cu datorii foarte mari. După aproape 5 ani petrecuți la Dinamo, cu bune și rele, nu consider că sunt înfrânt. Nu am câștigat campionatul, nu am făcut mari minuni, dar Dinamo trăiește. Nu mai pot ține toată povara asta pe umeri, eu am vrut să salvez Dinamo. Negoiță nu a însemnat niciodată Dinamo și nici Dinamo, Negoiță. Nu am vrut să fiu niciodată asimilat cu Dinamo. Cluburile ar trebui să aparțină mai multor persoane. Eu voi rămâne alături de Dinamo cu sufletul. Dacă pot face și altceva să susțin clubul, cu mare drag. Cine vine trebuie să preia cârma lui Dinamo", a adăugat omul de afaceri.

Acesta a adăugat că nu va vinde jucătorii din lot în grup, dar a admis că există discuții cu alte cluburi pentru transferul jucătorilor Steliano Filip și Ionuț Nedelcearu. De altfel, în urmă cu câteva zile, Negoiță a ajuns la un acord pentru cedarea fotbalistului Valentin Costache la CFR Cluj, parafarea transferului urmând să aibă loc în pauza competițională din iarnă.

Omul de afaceri Ionuț Negoiță a devenit acționar la FC Dinamo în august 2012 când a preluat pachetul deținut de Cristian Borcea. Ulterior, Negoiță a devenit acționar majoritar cu 90 la sută în luna martie a anului 2013 după ce a achiziționat și procentele deținute de Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă