17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportFRF anunță când vor fi vaccinați anti-Covid jucătorii echipei naționale

FRF anunță când vor fi vaccinați anti-Covid jucătorii echipei naționale

„Planurile noastre sunt să vaccinăm jucătorii naţionalei până la meciul cu Germania. Deocamdată aşteptăm, e o chestiune de soft pentru a ni se permite ca noi, ca federaţie, să putem crea un cont pe platforma de vaccinare. Team-managerii de la fiecare lot se vor ocupa de programarea jucătorilor şi vor ţine legătura cu ei”, a anunţat preşedintele Răzvan Burleanu la finalul Comitetului Executiv de marţi.

Acesta a explicat că jucătorii care evoluează în străinătate vor fi vaccinaţi în România.

„Ne bucurăm că loturile olimpice şi cele naţionale au fost incluse în categoria a doua de vaccinare. Şi că într-o perioadă scurtă de timp vom putea trece la vaccinarea tuturor sportivilor şi a celor din staff-urile tehnice. Cei din străinătate vor fi vaccinaţi în ţară. Procedura este făcută prin intermediul statului român, deci fiecare persoană trebuie să vină în ţară ca să treacă prin această procedură. Încercăm să identificăm cu cluburile din străinătate cele mai bune date astfel încât jucătorii români să facă şi vaccinul şi rapelul. Vaccinarea este cea mai scurtă cale spre normalitate, iar în ceea ce mă priveşte mă voi vaccina în momentul în care îmi va veni rândul. Din păcate nu fac parte din niciun staff tehnic al unei echipe naţionale şi prin urmare rândul meu va veni pe undeva prin aprilie sau final de martie”, a menţionat el.

 

 

Cele mai citite

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Un bănișor, la ipocritul Plicușor

Primarul general Nicușor Dan se laudă în campanie că le-a blocat PUZ-urile edililor Negoiță, Băluță și Ciucu. Pe lângă problema blocării dezvoltării Bucureștiului, ceea ce...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă