13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportFRF reduce salariile angajaților cu 20%

FRF reduce salariile angajaților cu 20%

Măsura a fost pusă în aplicare începând cu data de 1 aprilie, iar printre cei care vor primi mai puțini bani se numără inclusiv Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale, și Adrian Mutu, antrenorul formației de tineret a României.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, afirmă că decizia constituie o datorie faţă de membrii afiliaţi: „Traversăm o perioadă foarte grea. Nimeni nu ştie în acest moment când vom reveni la normal, însă, ceea ce ştiu este că împreună trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru. După consultările pe care le-am avut cu echipa de management a FRF, am luat decizia să reducem pentru toţi angajaţii FRF salariile cu 20%. Această modificare va afecta veniturile fiecăruia, dar sunt momente dificile în care trebuie să rămânem solidari pentru că avem această datorie faţă de noi înşine şi colegii noştri, faţă de membrii afiliaţi şi parteneri, faţă de suporteri şi, în primul rând, faţă de viitorul fotbalului românesc”.

Oficialul FRF a dat asigurări că instituția pe care o conduce este în contact permanent cu autorităţile naţionale, precum şi cu forurile fotbalistice internaţionale, şi e pregătită să ia în continuare cele mai potrivite decizii în beneficiul fotbalului autohton.

În acest moment, toate competiţiile fotbalistice din România sunt întrerupte cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă, această hotărâre fiind luată printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al FRF.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă