20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportHaaland, noul „Golden Boy” al Europei

Haaland, noul „Golden Boy” al Europei

„Vârful” lui Dortmund a fost desemnat de cotidianul italian Tuttosport drept cel mai bun fotbalist sub 21 de ani care evoluează într-un campionat din Europa.

Fostul adversar al naționalei României din Liga Națiunilor a avut o companie selectă în cursa pentru mult râvnitul trofeu. Haaland s-a luptat cu noul superstar al Barcelonei, Ansu Fati, cu rivalul din Bundesliga, Alphonso Davies (Bayern Munchen), dar și cu propriul coechipier de la Borussia Dortmund, englezul Jadon Sancho. Norvegianul a obţinut 302 puncte, în timp ce Ansu Fati, cu 239, și Alphonso Davies, cu 226, i-au urmat acestuia în clasamentul final stabilit de juriu. Sancho a terminat doar pe patru, cu 80 de puncte.

Jucătorul de 20 de ani, transferat la începutul acestui an de la RB Salzburg la Dortmund, era considerat mare favorit, graţie evoluţiilor sale impresionante. În sezonul trecut, el a reuşit nu mai puţin de 44 de goluri în 40 de meciuri, iar în actuala stagiune are 15 goluri în 12 meciuri pentru Borussia. Pentru naţionala Norvegiei, Haaland a marcat de şase ori în şapte meciuri, trei dintre acestea fiind în victoria cu 4-0 împotriva României, pe 11 octombrie, în Liga Naţiunilor.

Haaland va primi trofeul pe data de 14 decembrie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Torino. Anul trecut, premiul a fost decernat portughezului Joao Felix, starul lui Atletico Madrid.

Vestea câștigării trofeului i-a priit atacantului, care a făcut o adevărată demonstrație de forță în partida din acest weekend. Haaland și-a mai adăugat 4 goluri la zestrea deja bogată. Reușitele norvegianului au ajutat-o pe Borussia să obțină 3 puncte foarte importante într-o deplasare grea, cu Hertha, la Berlin. Dormund s-a impus cu scorul de 5-2, iar „vârful” norvegian pune presiune pe Robert Lewandowski în clasamentul marcatorilor. Haaland a ajuns la 10 goluri în 7 meciuri în actualul sezon de Bundesliga, în timp ce polonezul are cu un singur gol mai mult.

Trofeul Golden Boy Award este decernat din anul 2003, câştigătorul fiind ales de un juriu internaţional de ziarişti sportivi. Printre foştii laureaţi de-a lungul vremii se numără Rafael van der Vaart (2003), Wayne Rooney (2004), Lionel Messi (2005), Cesc Fabregas (2006), Sergio Aguëro (2007), Mario Balotelli (2010), Paul Pogba (2013), Raheem Sterling (2014) şi Kylian Mbappe (2017).

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă