20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportHagi și Radu și-au rezolvat situațiile

Hagi și Radu și-au rezolvat situațiile

Chiar în ultima zi de „mercatto”, doi dintre cei mai promitători jucători români ai momentului și-au oficializat transferurile la noile lor echipe de club.

Ieșit din planurile antrenorului la Genk, Ianis Hagi a fost transfer de scoțienii de la Glasgow Rangers, care l-au adus sub formă de împrumut până la finalul sezonului, cu opţiunea unui transfer definitiv.

„E o mare onoare să joc pentru un club uriaş, cu o istorie imensă”, a declarat Hagi, care va îmbrăca tricoul cu numărul 7.

Cel care a insistat pentru aducerea internaționalului român pe Ibrox Park a fost chiar antrenorul vicecampioanei Scoţiei, fostul mare fotbalist englez Steven Gerrard. Acesta a declarat că îl monitoriza de mai multă vreme pe fiul celui supranumit „Maradona din Carpați”: „Sunt încântat că am putut să îl aducem pe Ianis la echipa noastră. Îl urmăream de ceva timp şi era clar că are calitate și ne poate ajuta să facem diferența”.

Și Ionuţ Radu, care aparţine de Inter Milano, și-a găsit echipă. Scos din poartă la Genoa după transferul lui Mattia Perin, Radu s-a înțeles cu Parma și va juca, tot sub formă de împrumut, la formația care ocupă locul 7 în Serie A. În vârstă de 22 de ani, goalkeeper-ul român a fost în tratative avansate cu francezii de la Nice, dar tranzacția a picat în ultimul moment.

Doar timpul va stabili dacă cei doi au făcut alegerile corecte și vor juca la noile lor formații, astfel încât să fie convocați la echipa națională a României. Ianis a debutat deja la Rangers, fiind introdus pe teren în minutul 77 al partidei cu Aberdeen, încheiată 0-0, în timp ce Radu a stat pe banca de rezerve, nefiind utilizat de antrenorul Parmei în deplasarea de la Caligari, scor 2-2.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă