11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportHalep a recunoscut că a făcut greşeli mari şi că nu are...

Halep a recunoscut că a făcut greşeli mari şi că nu are ritm

”Acest prim meci nu a fost uşor deloc, a fost dificil. Sincer, am fost nervoasă. Am avut o pauză lungă şi îmi e greu să am din nou ritm. După părerea mea, am jucat bine, decent. Am făcut câteva greşeli importante, dar asta este. Trebuie să învăţ din acest meci şi să fiu mai bună mâine (miercuri, n. red.)”, a declarat Halep la conferinţa de presă care a urmat partidei în care a făcut pereche cu tânăra jucătoare canadiană Leylah Fernandez. Aceasta a sărit în ajutorul româncei, spunând că nu a fost singura care a comis greşeli mari.

Favoritele numărul şapte, Nichole Melichar (SUA) şi Kveta Peschke (Cehia), au câştigat cu 1-6, 6-3, 10-5.

Halep a explicat şi cum a ales-o pe Leylah Fernandez (16 ani) ca parteneră pentru dublu: i-a solicitat directorului turneului, Karl Hale, să o ajute, iar acesta i-a recomandat câteva jucătoare prin e-mail. ”Am ales-o pe Leylah deoarece am auzit că e foarte ambiţioasă. Tocmai a câştigat turneul de la Roland Garros la junioare şi îmi amintesc că eu am reuşit acest lucru acum zece ani. Aşa că am vrut să joc cu ea şi asta este”, a dezvăluit Halep.

”Doar prezenţa ei m-a motivat mult. Am fost foarte nervoasă la început, dar ea m-a calmat şi mi-a spus că orice vreau să întreb să îi spun şi mă va ajuta”, a mărturisit tânăra jucătoare canadiană. Halep a completat amuzată: ”Trebuie să îmi dau seama cum am calmat-o, pentru că uneori am şi eu nevoie să mă calmez”.

”Pentru mine a fost extraordinar să joc alături de o jucătoare foarte tânără, iar ea a jucat foarte bine, aşa că o felicit. Să fie optimistă. Are un viitor frumos în faţă şi îi urez noroc la turneele următoare, să fie încrezătoare. A fost o experienţă interesantă pentru mine. M-am simţit un pic bătrână, fiind cu zece ani mai în vârstă decât ea”, a mai spus Simona Halep (27 ani).

”Nu eşti bătrână. Fii fără grijă, eşti foarte tânără”, a replicat Leylah Fernandez.

Simona Halep, campioana en titre la Rogers Cup (titlu cucerit anul trecut la Montreal), va debuta miercuri în proba de simplu, direct în turul secund, contra americancei Jennifer Brady.

Cele mai citite

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă