14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportHalep, calificare cu emoții în turul trei al Australian Open

Halep, calificare cu emoții în turul trei al Australian Open

Halep (27 ani) a câştigat după două ore şi 31 de minute un meci de mare luptă, reuşind o revenire spectaculoasă de la 2-4 în setul decisiv.

Numărul 1 mondial a început foarte bine meciul cu una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, Kenin având în 2019 un titlu la simplu (Hobart) şi unul la dublu (Auckland). Românca a condus cu 2-0, iar apoi şi-a păstrat avantajul până în finalul primului set, câştigat cu 6-4. Halep a avut 3-0 în actul secund şi părea că va avea de îndeplinit o simplă formalitate, dar Kenin a jucat tot mai agresiv, a returnat foarte bine şi a revenit în meci, egalând, 3-3. cele două au mers cap la cap până în tiebreak, unde Simona a condus cu 5-4, dar apoi a pierdut trei puncte la rând şi setul. În decisiv, Kenin (20 ani, 37 WTA) a fost cea care a avut iniţiativa, Halep fiind jucătoarea obligată să egaleze. Kenin a reuşit un break la 3-2, s-a desprins la 4-3, dar imediat şi-a pierdut serviciul, Halep a egalat (4-4), a făcut un nou break, iar apoi a încheiat conturile pe serviciul său.

Halep a avut 9-1 la aşi, românca a comis o dublă greşeală, iar americanca două, la primul serviciul Simona a avut un procentaj mai bun la puncte, 75% faţă de 58%, iar la serviciul al doilea au avut ambele 55%. Kenin a stat mai bine la mingile de break, transformând 2/4 (50%), faţă de Halep, care a fructificat doar 5/14 (36%).

Impresionant este faptul că Halep a câştigat toate cele 10 mingi jucate la fileu. Românca a avut 33 de winners, faţă de 32 Kenin, americanca greşind mai mult, 35-47 la erori neforţate.

Halep, finalistă anul trecut la Melbourne, şi-a asigurat un cec de 155.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

Următoarea sa adversară va fi Venus Williams, care a învins-o pe franţuzoaica Alize Cornet cu 6-3, 4-6, 6-0. Venus (38 ani, 36 WTA), care în primul tur a învins-o pe Mihaela Buzărnescu, 6-7 (3), 7-6 (3), 6-2, are 3-2 în meciurile directe cu Halep, dar românca s-a impus la ultimele două confruntări, în 2015 la Roma şi anul trecut la Montreal.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă